Genomul unui om dintr-o populație necunoscută până acum, recuperat dintr-o peșteră

Oamenii de știință au descoperit genomul unui om antic într-o peșteră. Analizele au dezvăluit urmele unei femei care a trăit în urmă cu 25.000 de ani, în timpul ultimei glaciațiuni. Deși nu știm prea multe despre ea, femeia reprezintă o reușită științifică: fezabilitatea identificării populațiilor umane antice chiar și atunci când nu sunt recuperate oase.

Mostrele colectate mai conțineau ADN de la specii de lup și bizon, pe care o echipă internațională de cercetători a reușit să le plaseze în contextul istoriei populațiilor lor.

„Rezultatele noastre oferă noi detalii despre istoria genetică din Pleistocenul târziu a acestor trei specii și demonstrează că secvențierea directă a sedimentelor de ADN poate oferi date despre descendență și relații filogenetice”, au scris oamenii de știință în studiul lor.

Recuperarea de ADN antic se bazează în general pe multe oase și un pic de noroc. Mai întâi, avem nevoie ca oasele să fi rezistat și să fi rămas îndeajuns de intacte pentru ca ADN-ul să poată fi extras după mii de ani.

Femeia făcea parte dintr-un grup de oameni moderni, necunoscut până acum

Așadar, o echipă de oameni de știință coordonată de biologul Pere Gelabert și arheologul Ron Pinhasi de la Universitatea din Viena au căutat ADN în peștera Satsurblia. Aceștia au obținut șase mostre de sol și le-au analizat cu atenție, căutând urme de material genetic.

Cercetătorii le-au găsit sub forma de ADN mitocondrial. Fragmentat și incomplet, însă, odată ce a fost refăcut, ADN-ul a fost îndeajuns de util încât să ofere noi informații despre populațiile care au trăit cândva în această regiune.

În primul rând, femeia. Doar o mică fracțiune din genomul său a fost recuperat, însă cercetătorii au reușit să deducă faptul că femeia făcea parte dintr-un grup de oameni moderni, necunoscut până acum Grupul acela este acum dispărut, însă a contribuit la populații din ziua de astăzi din Europa și Asia, după cum au descoperit oamenii de știință atunci când genomul antic a fost comparat cu genomuri umane actuale.

ADN-ul descoperit în genomul de bizon poate fi găsit în bizonii din zilele noastre

Genomul de lup reprezintă, de asemenea, o descendență dispărută între timp. Asta sugerează că populațiile de lupi s-au schimbat și s-au transformat semnificativ la sfârșitul ultimei ere glaciare, în urmă cu 11.000 de ani, unele chiar dispărând complet, potrivit Science Alert.

Totodată, ADN-ul mitocondrial descoperit în genomul de bizon poate fi găsit în bizonii din zilele noastre. Cercetătorii au descoperit că genomul său era mult mai înrudit cu bizonii europeni și eurasiatici decât cu cei din America de Nord. Descoperirea este importantă pentru că sugerează că două descendențe s-au despărțit înainte de vremurile bizonului din peștera Satsurblia. Potrivit analizelor echipei, bizonul american a apărut primul, iar apoi s-a ramificat în alte populații. Nu se știe dacă cele trei specii au trăit împreună în peșteră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O specie necunoscută de oameni a fost descoperită în Israel

Noi dezvăluiri făcute de genomul celacantului, „fosila vie” care ne-ar putea ajuta să descifrăm misterele propriei evoluții

Genomul masiv al acestor „fosile vii” ar putea explica trecerea de la mediul acvatic la cel terestru

Cercetătorii avertizează că editarea genomului uman ar putea avea efecte nefaste

Articolul Genomul unui om dintr-o populație necunoscută până acum, recuperat dintr-o peșteră apare prima dată în Descopera.

Articol original

O nouă descoperire sugerează că oamenii ar fi ajuns în Americi cu 20.000 de ani mai devreme decât s-a crezut

Peștera Coxcatlan din Valea Tehuacan a Mexicului este o capsulă a timpului de-a dreptul remarcabilă. Podeaua sa prăfuită este o carte de istorie, iar paginile sale dezvăluie detalii despre hrana și tehnologia folosită timp de mii de ani de locuitorii săi.

Arheologii din SUA și Mexic au început să desfășoară, în sfârșit, săpături în peșteră, folosind tehnici avansate de datare pentru a determina vârsta oaselor de animale îngropate printre cele mai vechi straturi ale adăpostului din rocă.

Rezultatele au fost uimitoare, indicând o prezență umană în zonă cu 33.000 de ani în urmă. Asta înseamnă cu aproximativ 20.000 de ani mai devreme decât sugerează dovezile acceptate în acest moment de comunitatea științifică.

Va fi nevoie de numeroase măsurători cu radiocarbon pentru a putea fi solicitată o regândire completă a prezenței umane în Americi. Însă, rezultatele studiului coordonat de Andrew Somerville, arheolog la Universitatea de Stat din Iowa, SUA, vor contribui în mod semnificativ la dezbaterea actuală privind cronologia migrației umane în inima Americilor.

Un loc cu o biodiversitate semnificativă care a păstrat urme ale prezenței umane timp de mii de ani

„Am fost surprinși să găsim aceste date extrem de vechi în partea de jos a peșterii, iar asta înseamnă că trebuie să aruncăm o privire mai atentă asupra artefactelor recuperate de la aceste niveluri”, a spus Somerville.

Din motive bine întemeiate, Valea Tehuacan-Cuicatlan din sudul Mexicului face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Nu este doar un loc cu o biodiversitate semnificativă, dar climatul său arid a păstrat urme ale prezenței umane timp de mii de ani, astfel că este o destinație prețioasă pentru cercetătorii interesați de răspândirea speciei noastre în Lumea Nouă.

Adăpostul în stâncă al peșterii Coxcatlan este o bijuterie în această comoară arheologică, având straturi adânci de sedimente și condiții aride care oferă o cronologie a activității care se extinde până la cel puțin 11.000 de ani în urmă.

Mai multe oase și femurul unui iepure găsite aici datează din urmă cu 33.000 de ani, o perioadă care nu numai că a precedat toate dovezile actuale ale continentului, dar care avea să fie în curând ruptă de restul lumii din cauza schimbărilor climatice, scrie Science Alert.

Nu este prima descoperire care pune la îndoială cronologia sosirii oamenilor în Americi

„Modificarea cronologiei sosirii oamenilor în America de Nord în urmă cu peste 30.000 de ani în urmă ar însemna că oamenii se aflau deja în America de Nord înainte de Ultimul Maxim Glaciar, atunci când era glaciară trecea prin cea mai gravă perioadă”, a precizat Somerville.

Aceasta nu este prima descoperire care pune la îndoială modelele existente de migrație înainte de era glaciară pe continentul american. Un studiu din 2020 a găsit urme vechi de 130.000 de ani de os de mastodont pe roci din California, astfel sugerând o prezență umană.

Însă, la fel ca în cazul oaselor de mastodont, rămășițele de iepure lasă loc de interpretare. În primul rând, marea întrebare este dacă oamenii au fost cei care au lăsat oasele de iepure în peșteră.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință avertizează că omenirea este mai mult ca sigur sortită pieirii

Inteligența artificială va câștiga în lupta cu oamenii. Laureat al premiului Nobel: „Nici nu încape îndoială”

Porcii și rozătoarele pot respira prin recturile lor. Este posibil ca și oamenii să aibă această capacitate

Arheologii au descoperit când ar fi avut loc cea mai veche ocupare a Americii de Nord

Articolul O nouă descoperire sugerează că oamenii ar fi ajuns în Americi cu 20.000 de ani mai devreme decât s-a crezut apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cum au reușit lupii cenușii să supraviețuiască erei glaciare

Ultima eră glaciară a reprezentat o perioadă extrem de proastă pentru animale sălbatice. Lumea a înghețat, ecosistemele s-au schimbat, iar oamenii și animalele au concurat acerb pentru resursele disponibile.

În urmă cu 11.700 de ani, pe măsură ce epoca glaciară se apropia de sfârșit, majoritatea mamiferelor mari care cutreieră ceea ce este acum teritoriul Yukon din Canada dispăruseră, mai întâi marii erbivori, urmați rapid de marii prădători.

Lupii cenușii (Canis lupus) au fost unii dintre cei mai mari prădători care au reușit nu doar să supraviețuiască, ci au continuat să prospere, descendenții lor pășind în prezent prin pădurile din Yukon.

Mult timp cercetătorii s-au întrebat cum a fost posibil una ca asta? Răspunsul este posibil să fi fost găsit în urma unui studiu recent care a analizat oasele antice. Conform analizelor dinților și izotopilor, lupii au reușit să-și adapteze cu ușurință dieta, oferindu-le un avantaj de supraviețuire într-o lume în schimbare rapidă.

„Examinarea modelelor de uzură pe dinți și a urmelor chimice din oasele lupului ne pot spune multe despre modul în care a mâncat animalul și despre ce a mâncat de-a lungul vieții sale, până cu aproximativ câteva săptămâni înainte să moară”, a afirmat paleontologul Zoe Landry de la Universitatea Carleton din Canada, citată de Science Alert.

Lupii au mâncat carne proaspătă

Studiul s-a bazat pe oasele și dinții a 48 de lupi. Dintre acestea 31 de fiare antice au trăit cu între 50.000 și 26.000 de ani în urmă, iar fosilele lor se aflau în două colecții de stat din Canada. Aceste exemplare au fost comparate cu cele de la 17 lupi moderni, ale căror cranii au fost păstrate în colecția zoologică a Muzeului Canadian al Naturii.

Modul în care s-au păstrat dinții lupilor relevă ceea ce mâncau cel mai probabil. Necrofagii care se bazează, de regulă, pe resturile altor animale ar avea dinți foarte stricați din cauza oaselor crăpate; o dietă cu carne proaspătă, pe de altă parte, ar lăsa zgârieturi mai slabe.

Pe aceștia din urmă i-au găsit cercetătorii, într-o abundență mai mare, sugerând că este puțin probabil ca lupii să se bazeze pe resturi de hoituri. În mare măsură au putut să-și vâneze propria pradă. Dar care a fost prada?

Răspunsul a venit datorită analizei izotopilor. Izotopii stabili sunt preluați în plante din sol. Când aceste plante sunt consumate de animale, izotopii intră în dinți și oase și rămân acolo pentru tot restul vieții animalului. În cazul prădătorilor, precum lupii, izotopii se obțin atunci când prădătorul mănâncă erbivorul care a mâncat plante.

Animalele care i-au ajutat să supraviețuiască

Există profiluri de izotopi – adică diferitele proporții ale izotopilor, cum ar fi oxigenul, carbonul și azotul – din diferite specii erbivore din Pleistocen, colectate din oasele lor. Aceștia seamănă puțin cu o semnătură sau cu o amprentă. Modelarea software a fost utilizată pentru a elucida proporțiile izotopilor descoperiți în oasele lupilor antici și pentru a determina ce animale au mâncat cel mai probabil.

Credit foto: Eva Blue, Unsplash

Analiza a arătat că aproximativ 50 la sută din dieta lor a fost constituită dintr-o specie dispărută de cal pleistocen (Equus sp.). Restul a fost un amestec de bou moscat (Ovibos moschatus), oaie Dall (Ovis dalli) și ren (Rangifer tarandus), dar și puțin mamut lânos (Mammuthus primigenius).

În prezent, lupii din Yukon supraviețuiesc în principal cu reni și elani (genul Alces), ceea ce reprezintă o schimbare destul de semnificativă a dietei.

Cercetătorii cred că, în timp ce animalele de pradă ar fi putut deveni mai puțin numeroase la sfârșitul ultimei ere glaciare, declinul și dispariția altor prădători ar fi putut ajuta lupii, deschizând noi surse de hrană odată cu dispariția celor vechi.

Supraviețuirea unei specii depinde de o alta

„Lupii cenușii au arătat flexibilitate în adaptarea la schimbarea climei și o modificare a habitatului de la un ecosistem de stepă la pădurea boreală”, a declarat paleontologul Danielle Fraser de la Muzeul Naturii din Canada.

„Și supraviețuirea lor este strâns legată de supraviețuirea speciilor de pradă pe care sunt capabile să le mănânce”, a adăugat ea.

Cercetătorii afirmă că acest lucru are implicații importante pentru conservarea din prezent. Deși lupii sunt adaptabili, este posibil să nu se întâmple așa în continuare dacă sursa lor de hrană scade fără ca nimic să o înlocuiască.

Această cercetare arată că atât elanii, cât și renii ar trebui protejați, precum și ecosistemul pe care îl ocupă în Arctica canadiană, care este în prezent grav amenințat de problemele climatice.

Cercetarea a fost publicată în revista Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology.

Vă recomandăm să citiți și:

Imagini excepționale cu lupi, într-o pădure din Piatra Craiului. Ce analizează specialiștii

O singură peșteră din Germania ar putea fi una dintre originile domesticirii lupilor

Lupii preistorici erau diferiți de lupii cenușii, arată ADN-ul acestora, conform unui studiu

Cercetătorii din Ungaria au descoperit că lupii adulți se atașează de oameni la fel cum o fac și câinii

Articolul Cum au reușit lupii cenușii să supraviețuiască erei glaciare apare prima dată în Descopera.

Articol original