Mirage F-1M ale Draken International

Primul Mirage F-1M revitalizat si modernizat al Draken International (inmatriculare N574EM) realiza primul zbor in SUA in noiembrie 2019, avand o schema de camuflaj digitalizata specifica „agresorilor”, posibil derivata din cea specific sudafricana.

Mirage F1M N574EM proaspat pixelat si varul sudafrican F1-CZ in 1979

 

Iata-l sosind la Nellis AFB in ianuarie 2020:

In februarie a.c., un alt Dassault Mirage F1M cu indicativul N567EM (fost Mirage F1EE cu indicativul C.14-56 pentru Ejército del Aire, bazat la Gando cu Escadrila 462 ) al Draken a parasit baza Lakeland-Linder (FL). Dupa modernizarea la standardul F1M a trecut la Escadrila 142 la Los Llanos, unde a primit o coada Tiger frumos pictata cu ocazia Tiger Meet 2009, model pastrat de Draken International pentru a comemora istoricul aeronavei!

Dassault Mirage F1M Tiger spaniol si apoi Draken cu seria N567EM

Din pacate, in data de 25 mai a avut loc si prima prabusire a unui Mirage F1 pe sol american, care a cauzat si moartea pilotului desi acesta reusise sa se catapulteze. Este vorba de aparatul cu codul de recunoastere Sniper 01 (indicativ N575EM, Nr.72), care a cazut in jurul orei locale 14:20, la scurt timp dupa decolarea de la Nellis AFB în apropiere de Las Vegas, Nevada, fara a provoca pagube majore intr-o zona construita.

In 2017 Draken a cumparat 20 Mirage F1M si 2 F-1B de la Ejército del Aire (Fortele Aeriene Spaniole), cel cazut avand indicativul in serviciul acestora cu numarul C.14-72.

Corespondenta identificatorilor flotei de Mirage F1 spanioli in inventarul Draken (sursa)

Dupa achizitia a 12 avioane sudafricane Cheetah Denel (Mirage III), flota aeriana a celor de la Draken are in inventar peste 150 de aparate.

In flota Draken se mai afla aeronave Douglas A-4K Skyhawks echipate cu radar și Aero Vodochody L-159E „Honey Badger” pentru a sprijini contractul Nellis AFB ADAIR, care ofera instruire adversarilor pentru Scoala de Arme USAF, exercitii de red flag, suport operational de testare.

„In 1996, Fortele Aeriene Spaniole, impreuna cu Thomson-CSF (Thales Group), au cheltuit 96 mn USD pentru un upgrade de modernizare, inclusiv al cabinei de pilotaj, MFD-uri LCD, SISTEME AVANSATE HUD, INS/GPS, sistem de razboi electronic și un upgrade special de performanta pentru radarul Cyrano IVM. Flota spaniola Mirage F1M a fost dezafectata in februarie 2013 și depozitata în baza aeriana Albacete, Spania, pana la achiziționarea de catre Draken în septembrie 2017. Dupa verificari ample, aceste Avioane Mirage F1 s-au dovedit a fi cele mai bine echipate și mai putin uzate avioane de vânătoare de acest tip disponibile „, se arată într-un comunicat de presă al companiei de anul trecut.

US Air Force a atribuit un contract de mai multe miliarde de dolari la șapte companii diferite printre care: ATAC, Draken International, TacAir, Air USA Inc, Blue Air Training și Top Aces Corporation.

In final, cateva imagini cu schemele de camuflaj folosite pe Mirage F1M ale Draken International:

 

Marius Zgureanu

 

Surse:

https://www.altair.com.pl/news/view?news_id=33663

Draken Rolls Out First of 22 Mirage F1M Jets Destined For Aggressor Role In „Digitized” Camouflage Scheme – The Aviationist

/// Draken International fait voler son premier Mirage F1 aux USA | ACTU AERO /// AAF (actu-aero.fr)

Draken’s Red MIRAGE (airinternational.com)

The post Mirage F-1M ale Draken International appeared first on Romania Military.

Articol original

Jocuri de-a razboiul pe stil finlandez

De urmarit cu atentie, mai ales echipamentele:

The post Jocuri de-a razboiul pe stil finlandez appeared first on Romania Military.

Articol original

S 80, in sfarsit

Mare bucurie mare pe spanioli, dupa multe peripetii si umilinte chiar, primul lor submarin din seria S 80 a fost lansat la apa.

Construit de cine altii decat de cei de la Navantia, nava a fost oficial lansata pe 22 aprilie din santierul naval Cartagena si se va numi Isaac Peral (S-81).

Daca totul merge bine la inceputul anului viitor nava va iesi in larg iar in 2023 ar trebui sa fie predata marinei regale spaniole. 81 de metri lungime, 7,3 metri in diametru si un deplasament in submersie de aproximativ 3000 de tone. Seria S 80 va dispune de un sistem de propulsie AIP Bio-Ethanol Stealth Technology (BEST) dezvoltata de spanioli.

Ca o noutate, pentru o nava de dimensiunea sa, S 80 va putea sa lanseze din imersiune rachete de croaziera.

Revenind in timp, aflam ca S 80ul a fost initial un proiect francez al Naval Group (pe atunci – 1980 si ceva – DCNI), iar spanioli care erau si ei in cautare de noi submarine au sarit in barca, astfel incat in 1990 cei doi parteneri au dezvaluit publicului conceptul S 80 si ca sa scurtam povestea, S 80 este frate de tata si de mama cu Scorpene indian si cu Agosta pakistanez, avand evident, multe chesti diferite.

Prin 2004 Madridul a comandat patru submarine pentru suma totala de 1,8 miliarde de euro, cu prima nava livrata prin 2011. Evident ca termenul n-a fost respectat nici macar foarte aproximativ, atat timp cat prin 2013 cei de la Navantia si-au dat seama ca submarinul lor era mult prea greu fata de deplasamentul sau, nava avand serioase probleme inca din faza de proiect, mai clar, submarinul era mult prea greu, de scufundat s-ar fi scufundat cu certitudine, pesimismul avea legatura cu iesirea la suprafata si astfel termenul pentru prima nava a fost mutat spre 2017.

Solutia a fost sa lungeasca nava, dar asta a dus la alte probleme si una peste alta suntem in 2021 si abia o lanseaza la apa dupa ce spaniolii au cerut ajutorul americanilor de la  General Dynamics Electric Boat.

Au mai avut necazuri si cu sistemul AIP dar intr-un final foarte fericit prima nava a fost lansata, urmand ca si celelalte trei s-o urmeze in anii care vin.

GeorgeGMT

The post S 80, in sfarsit appeared first on Romania Military.

Articol original

KONGSBERG semnează un contract adițional cu armata SUA pentru sistemele CROWS

Kongsberg Defence & Aerospace AS (KONGSBERG) a primit o extindere a contractului său cadru pentru sisteme CROWS IDIQ (de tip livrare nedefinită / cantitate nedeterminată) cu armata SUA, anunțat inițial pe 14 septembrie 2018.

Această extindere este evaluată la aproximativ 500 milioane de dolari și este dependentă de cererea viitoare și de alocațiile anuale.

KONGSBERG continuă dezvoltarea de noi versiuni avansate de stații de luptă telecomandate (RWS), precum și livrări de serie către Armata Statelor Unite, Marina Statelor Unite, Corpul de Infanterie Marină al Statelor Unite și Forțele Aeriene ale Statelor Unite.

„Sistemele CROWS au devenit o capabilitate esențială pentru platformele militare și pentru siguranța soldaților în cadrul Forțelor Armate ale Statelor Unite. Această extindere a contractului ne permite să continuăm să livrăm sisteme care dezvoltă capabilitățile operaționale și eficacitatea împreună cu echipa de la Picatinny Arsenal”, a declarat Pål Bratlie, Vicepreședinte Executiv al Kongsberg Defense and Aerospace.
Cu peste 20.000 de sisteme livrate la nivel mondial și 14 ani de experiență CROWS, KONGSBERG va continua să sprijine soldații cu noi sisteme, capabilități și caracteristici care să îndeplinească cerințele de mâine, oferind suport și modernizări pentru o gamă largă de variante CROWS și echipamente auxiliare.

Toate sistemele CROWS și sistemele de turele telecomandate (RWS) sunt produse la fabrica KONGSBERG din Johnstown, Pennsylvania. Continuarea derulării acestui contract asigură peste 3000 de locuri de muncă, atât direct, cât și prin lanțul de aprovizionare KONGSBERG din SUA.

Cu peste 20.000 de sisteme vândute către 26 de națiuni, KONGSBERG este liderul mondial în furnizarea de turele telecomandate

Kongsberg

 

The post KONGSBERG semnează un contract adițional cu armata SUA pentru sistemele CROWS appeared first on Romania Military.

Articol original

Canadienii devin neseriosi

Nu c-ar fi ceva nou dupa epopeea F-35 care continua cu succes, unde au cerut offset desi erau parteneri in program si nu aveau acest drept, acum au ajuns la concluzia ca programul de achizitie a 15 fregate moderne este mai scump cu 20% decat ar dori ei sa plateasca si de aici incepe balciul.

Suma pusa la bataie este de 60 miliarde de dolari canadieni (47,5 miliarde de dolari d’aia adevarati, americani adica), dar dupa ce au desemnat drept castigatoare compania BAE Systems cu fregata Type 26 acum nu mai cred ca le ajung banii atat pentru achizitie cat si pentru implementarea programului in economia locala.

Acum a aparut scenarita:

• Sa schimbe proiectul sau sa-l modifice pe cel existent pana cand va “incape” in banii pe care-i au;
• Sa cumpere trei fregate Type 26 iar restul navelor sa fie… altele;
• Sa nu mai cumpere deloc Type 26 si sa se orienteze spre altceva.

Si de aici incolo orice este posibil, se gandesc la trei Type 26 si de restul banilor sa-si cumpere FREMM-uri, sau sa lase in plata Domnului Type 26 si sa achizitioneze Type 31 sau Type 26 + Type 31 pe model britanic.

Cert este ca deocamdata nici ei nu stiu ce vor, cati bani au si cati vor sa cheltuiasca iar daca ne uitam in trecut Canada a fost mai tot timpul in astfel de situatii, spre deosebire de Australia care ce-a spus a si facut.

Australienii lanseaza competitia, testeaza foarte serios, cumpara ce-i mai bun, aleg castigatorul, pun banii jos si incep livrarile.

Fara comentarii, amanari, jeluire dupa bani etc iar aceste lucruri se vad in dotare: tot ce-i mai bun pe lume.

Canadienii in schimb se jeluie ca vor americanii sa-i pacaleasca (desi au un contract semnat), acum cumpara, maine nu mai cumpara, acum anunta competitie pentru avioane multirol, apoi o anuleaza, modernizeaza la infinit tot felul de vechituri (submarine de exemplu), trag de Hornet-uri pana cand se fac bucati si apoi cumpara din Australia la second-hand.

Aceeasi regina, caractere foarte diferite insa.

Mai multe despre ispravile canadineilor gasiti AICI, intr-un articol nu foarte de demult.

GeorgeGMT

The post Canadienii devin neseriosi appeared first on Romania Military.

Articol original

BUTOIUL ZBURATOR 4

Mergem inainte spre SAAB J-29Tunnan…Acum, primul turboreactor produs in Suedia, J-21R, aeronava pe care suedezii au conceput-o rapid prin conversie, o solutie rapida si ieftina atunci cand ai nevoie…azi. Odata cu J-21R, suedezii au patruns intr-o lume inaccesibila multora si-n ziua de astazi, micul vanator cu reactie suedez deschizand calea seriei de aeronave  mici dar agile si bineinteles, netezind drumul spre extraordinarul si surprinzatorul SAAB J-29 Tunnan (Butoiul zburator), “Butoiul” fiind considerat printre primele reactoare din lume si prima “zburatoare” cu reactie suedeza care a mers la export. Dar pana la “Butoi” e timpul sa “zburam” cu J-21R!

SAAB J-21R (R-Reaktions/Reactie) a fost primul reactor produs de catre compania suedeza, acesta aparand la doar un an dupa sovieticul Yak-15 Feather. Si daca tot am mentionat jetul sovietic punctam doua similaritati intre suedezul J-21R si sovieticul Yak-15 –ambele sunt reactoare/ambele s-au “nascut” prin conversia unor aeronave cu piston, J-21A/Suedia si Yak-3/URSS. Ideea unui vanator cu reactie indigen i-a venit Flygvapnet&SAAB prin 1945 insa era o problema, motoarele cu reactive. Asa cum mentionam in capitolul anterior, suedezii lucrau la asa ceva insa rezultatele nu erau pe masura asteptarilor. Insa, in noiembrie 1945 a aparut o raza de lumina, Suedia, dupa un amplu efort diplomatic, a reusit sa convinga Marea Britanie sa-i vanda licenta de fabricare a turboreactorului De Havilland Goblin II care motoriza Vampire F1 (J-28A in Flygvapnet).

Evident, Frid Wanstrom si echipa sa au ales calea cea mai rapida si mai ieftina pentru a satisface cerinta Flygvapnet pentru un vanator indigen cu reactie, conversia J-21A, adica inlocuirea motorului cu piston Daimler Benz DB-605B cu motor turboreactor De Havilland Goblin II/RM 1 (produs sub licenta la Svenska Flygmotor Trolhattan). Alaturi de Frid Wanstrom la J-21R a lucrat si Lars Harald Brising, inginer-proiectant de aeronave stralucit care avea sa dea Flygvapnet cativa ani mai tarziu, J-29 Tunnan, J-32 Lansen si J-35 Drakken (Brising, in 1968, ajunsese general-maior in staff-ul Flygvapnet). Conversia J-21A la standard J-21R se putea face rapid si cu costuri reduse, inginerii SAAB stabilind ca diametrul fuzelajului J-21A se potrivea cu cel al turboreactorului Goblin II. Teoretic era usor si rapid insa in realitate au avut ceva de munca fiindca J-21R a insemnat peste 50% modificari structurale aduse vechiului J-21A  -sectiunea cozii a fost reproiectata fiind ridicata pentru a nu fi afectata structural de jetul reactiv, s-au adaugat doua rezervoare suplimentare la varful aripilor+alte rezervoare in sectiunea centrala a aripii (evident, turboreactorul era muuult mai “flamand” decat motorul cu piston), s-a revizuit si modernizat scaunul de catapultare (mai multe cartuse explozive pentru a permite ejectarea in siguranta la viteze mai mari date de motorul turboreactor). In sfarsit, dupa calcule si alte calcule, conversia primului J-21A la standard J-21R/Reactor a debutat la sfarsitul lui 1946/inceputul lui 1947 la SAAB Trolhattan. Initial, Flygvapnet a intentionat sa comande 124 de turboreactoare J-21R, inclusiv 4 prototipuri, insa datorita faptului ca pusesera ochii pe Vampirul britanic iar SAAB lucra deja la o aeronava proiectata din start ca vanator cu reactie (nu o conversie de voie de nevoie precum era J-21R), viitorul J-29 Tunnan, comanda a fost rapid redusa la 64 de exemplare.

In sfarsit, J-21R a iesit la zbor pe 10 martie 1947, la doar doi ani de la sfarsitul WW II, avandu-l la mansa pe Aeke Sunden si urmatoarele caracteristici: turboreactor de vanatoare si atac; monoloc; lungime 10,45 m; inaltime 2,90 m; lungimea aripilor 11,37 m; anvergura aripilor 22,30 mp; doua variante produse: J-21RA/A-21RA, 34 de unitati livrate intre anii 1949-1950, inclusiv 4 prototipuri, motorizate cu turboreactoare britanice Goblin II/RM 1 (13,10/13,34 kN/1335 kgf). Au fost retrase din serviciu in 1953/J-21RB/A-21RB, 30 de exemplare produse livrate in perioada 1950-1952, motorizate cu Goblin III/RM 1A (14,70 kN/1500 kgf). Au fost retrase din serviciu in 1956; greutate gol 3112/3200 kg; greutate maxima la decolare 5000/5615 kg; autonomie de zbor 720/900 km.

J 21R lansand rachete

 

J 21R armament

Timpul de zbor, datorita consumului mare de combustibil, cu motorizare RM 1A si doua rezervoare suplimentare la capetele de plan, era de doar 40 de minute; viteza maxima 800 kmh cu RM 1 si 930 kmh cu RM 1A; plafon maxim 12.000 m; rata de urcare 17,10 ms; armament: un tun Bofors calibrul 20 mm in bot/4 mitraliere M-39 calibrul 13,20 mm in bot, ulterior inlocuite cu mitraliere calibrul 12,70 mm/8 mitraliere in consola Kulspruta M22/Ksp.22 calibrul 8 mm (copie sub licenta a Browning Model 1919), consola fiind dispusa sub fuzelajul central la incastrarea aripilor –rezerva de munitie era de 800 de proiectile per mitraliera/total 6400 de proiectile. Datorita formei consola era poreclita Paddan/Broasca/sub aripi -10 rachete neghidate calibrul 100mm&5 rachete neghidate calibrul 180 mm&10 rachete neghidate antiblindaj calibrul 80mm. Interesant e faptul ca sistemul de control al focului permitea tragerea cu toate armele simultan, mitraliere, tun si rachete (despre armele J-21 si J-21R vom vorbi intr-un capitol separat deoarece sunt multe de spus). Asta facea ca avionul sa piarda brusc din viteza aproape oprindu-se in aer –pilotii descriu senzatia indusa de oprirea brusca in aer a aeronavei ca fiind “interesanta”.

Saab BT9 pe J 21A3

  Interesant e faptul ca suedezii proiectasera si un calculator de bombardament care a fost montat initial pe J-21A-3 (suedezii sustin ca acest calculator a fost primul montat pe o aeronava de atac, o premiera mondiala in 1944), ulterior si pe J-21RA/RB, calculator balistic analogic+vizor de bombardament numit SAAB BT9 pe care l-au si exportat in Franta (1962, Dassault Etendard IV-M destinat Aeronavale, varianta BT-9F, automatizata), Elvetia si Danemarca, acesta fiind produs sub licenta in SUA in aproximativ 2000 de exemplare (varianta BT-9C si BT-9D). SAAB BT-9 a fost proiectat de catre Erik Wilkenson (fost pilot de vanatoare in cadrul F8) si Torsten Faxen (fost bombardier in cadrul Flygvapnet si coleg cu Wilkenson la F8), ambii ingineri-proiectanti la Departamentul Tehnic. Primul vizor de bombardament creat de Wilkenson si Faxen numit M42, ulterior SAAB BT-2, a fost instalat in 1942 pe un SAAB B-17. I-a urmat M42B/SAAB BT-3 pe SAAB B-18. In 1944/1945 a aparut SAAB BT-9 cu giroscop electric, fiind instalat pentru prima oara conform surselor independente pe J-21A-3 in 1947. In 1954/1956 a aparut varianta electronica, complet automatizata, BT-9C, instalata pe J-32 Lansen, capabila sa ghideze racheta antinava Robot 04/RB-04 (asta e alta poveste, o racheta foarte potenta).

Cockpit Saab 21R

  Chiar daca era usor manevrabil, J-21R avea performante scazute in raport cu reactoarele vremii, nu se simtea deloc bine la altitudini mari si era clar inferior Vampirului pe care Flygvapnet il zbura deja. Asta a facut sa aiba o cariera extrem de scurta insa a reprezentat o buna ocazie ca pilotii suedezi sa se familiarizeze cu zborul pe reactoare, iar pentru SAAB a insemnat o experienta binevenita compania lucrand la un jet mult mai capabil si mai performant, cu nimic mai prejos decat omoloagele straine, J-29 Tunnan. Doar 3 exemplare de J-21R au ajuns piese de muzeu, restul au fost casate. J-21R, ambele variante, au fost zburate doar de trei Flotile Aeriene, F10 Angelholm, F7 Satenas si F17 Kallinge pana in 1956.

In timp ce Fltgvapnet se “dadea” si se “chinuia” cu J-21R, SAAB lucra la o aeronava jet revolutionara, aeronava proiectata de catre Lars Brising si echipa sa. Proiectul a debutat in octombrie 1945 si a fost cunoscut in cadrul companiei drept Proiect JxR. In toamna lui 1945, Frid Wanstrom merge in Elvetia de unde aduce in mare secret schite ale proiectelor germane ME P.1101/1110/1111/1112, acestea fiindu-i date de catre ingineri germani care lucrasera in WW II la Messerschmitt, ingineri care se refugiasera in Tara Cantoanelor. Ei bine, Wanstrom a reusit sa-l atraga pana la urma la SAAB dupa intense tatonari, in 1951, pe inginerul Otto Hermann Bernhard Behrbohm, expert in aerodinamica si unul dintre cercetatorii germani care au studiat aripa in sageata, aripa delta si caracteristicile zborului supersonic la fabricile si institutele de cercetare-dezvoltare Messerschmitt de la Augsburg, Oberammergau si Wiener Neustadt, acesta mutandu-se cu familia la Linkoping intr-o locuinta asigurata de catre companie, atat el cat si sotia primind rapid cetatenia suedeza. In perioada 1960-1964, Behrbohm ajunge seful departamentului de aerodinamica de la SAAB fiind implicat profund in proiectarea Viggen/aripa canard si SAAB 105. In 1972 s-a pensionat de la SAAB retragandu-se in Anglia. Otto Hermann Bernhard Behrbohm a fost unul dintre creatorii designului J-29 Tunnan, precum si al urmasilor acestuia, Lansen, Drakken si Viggen, alaturi de Erik Gustaf Bratt (inginer si pilot) si altii.

 

In sfarsit, la sfarsitul lui 1945, SAAB prezinta Flygvapnet doua variante ale proiectului JxR/Jakt x Reaktions/Vanator x Reactie/Vanator cu Reactie. Prima varianta concept numita R-101 sau “Cigar/Tigara” era similara americanului Lockheed P-80 Shooting Star. Cea dea doua varianta concept numita RX-1 era similara ca design cu britanicul De Havilland Vampire F1. Flygvapnet a agreat proiectul R-101 insa SAAB a remarcat imediat o problema, primul jet din dotarea USAF, P-80 Shooting Star era motorizat cu turbojet GE Allison J33 cu compresor centrifugal si injectie de apa, tehnologie la care suedezii nu aveau acces la acea vreme, designul motorului permitand ca aeronava americana sa aiba o forma alungita, curat aerodinamica. De voie de nevoie, inginerii SAAB au trebuit sa reproiecteze R-101 pentru a putea ingloba ceea ce aveau, turboreactorul De Havilland Ghost pe care il produceau sub licenta –Svenska Flygmotor RM-2/2B (Flygvapnet introdusese in dotare De Havilland DH 112 Venom/J33 in 1952). Pentru a putea incorpora turboreactorul Ghost/RM-2/2B, au trebuit sa reproiecteze fuzelajul R-101 marindu-i substantial diametrul, noua aeronava concept primind initial numele de R-1001. Asta a facut ca noul proiect de aeronava, datorita diametrului marit al fuzelajului, sa fie numit “Tunnan/Butoiul”.

Initial, cand SAAB a prezentat “Butoiul” Flygvapnet in octombrie 1945, acesta avea aripa conventionala, trapezoidala, similar P-80 Shooting Star, insa in noiembrie 1945 designul acestora s-a schimbat cand  Frid Wanstrom aduce din Elvetia, in mare secret, schitele proiectelor germane ME P.1101/1110/1111/1112, proiecte la care germanii studiasera in tunel aripa in sageata dispusa chiar si la unghi de 45◦. Studiind documentele germane, foarte probabil cu concursul lui Otto Hermann Bernhard Behrbohm, inginerii de la SAAB sub conducerea lui Lars Brising au concluzionat ca nu trebuie sa riste cu aripa la unghi de 45◦, ei neavand experienta anterioara, nu studiasera comportamentul unei astfel de aripi precum germanii. S-au gandit ca o aripa in sageata la unghi de 25◦ e “numai buna” pentru “Butoi”. In sfarsit, la inceputul lui 1946, SAAB prezinta noua aeronava-concept Flygvapnet sustinand ca viteza acesteia s-ar apropia de 1000 kmh in ciuda aspectului “rotunjor” –se spune din surse independente ca expertii Flygvapnet n-au fost nicicum dati pe spate de aspectul J-29, insa in decizia de a-l avea a cantarit mult viteza si capacitatea buna de inarmare.

Saab 201 – 1946

Avand acceptul Flygvapnet, SAAB a inceput dezvoltarea in februarie 1946 proiectul purtand numele de R-1001. A fost construita o macheta pe care au testat-o in tunelul aerodinamic cu rezultate bune. De asemenea, au testat in zbor aripa in sageata la unghi de 25◦ pe un SAAB 91A Safir modificat, aeronava de test fiind numita SAAB 201 E/Experimental (aeronava a zburat pentru prima data pe 20 noiembrie 1945 sub inmatricularea SE-APN fiind primul prototip SAAB 91A Safir/Tp.91 in Flygvapnet, prototip motorizat cu De Havilland Gipsy Major 10/4 cilindri racit cu aer/145 CP/108 kW/3 locuri. Pe 13 mai 1946 acest prototip a suferit prima modificare, elicea initiala fiind inlocuita cu noua elice Dynamatic proiectata de catre Erik Bratt, elice tractiva cu pas variabil controlata automat. Cateva luni mai tarziu, pe 9 august 1946, SE-APN a fost ales sa devina banc de proba pentru aripa in sageata cu unghi de 25◦ a viitorului vanator cu reactie destinat Flygvapnet. Aeronava reproiectata si echipata cu noile aripi a fost botezata SAAB 201/201 E si a zburat pentru prima data in aceasta configuratie pe 28 aprilie 1947. Testele au durat luni bune, insa pe 25 aprilie 1949, SE-APN&SAAB 201 a fost vandut de catre SAAB, Kungliga Flygforvaltningen/KFF/Administratia Aviatiei&Aerului&Zborului –Forsvarsminister/Ministerul Apararii. Ulterior a fost remotorizat cu Lycoming O-435-A/190 CP/6 cilindri racit cu aer si a primit o noua aripa in sageata la unghi de 35◦, fiind rebotezat SAAB 202 –aripa era destinata SAAB 32 Lansen, testele in aceasta configuratie incepand pe 1 martie 1950. Dupa finalizarea testelor a fost casata).

Pe 1 septembrie 1948, primul prototip J-29 Tunnan din cele 4 fabricate, a executat primul zbor avandu-l la mansa pe britanicul Robert “Bob” Moore, pilot de test (pilot de vanatoare cu mare experienta, veteran WW II. In iunie 1944 era comandantul Escadrilei 3 RAF. Pe 8 iunie 1944 doboara un ME-109 la Rouen/Franta. Intre 18 iunie 1944-10 august 1944 distruge in aer 20 de V1. Pe 29 septembrie 1944 doboara un FW-190. Pe 28 noiembrie 1944 ii cade victima un ME-210, urmat de doua ME-109 pe 17 decembrie. A parasit RAF in 1946 ca Squadron Leader. In 1955 era reprezentantul SAAB in Marea Britanie, aducand in zbor un J-29B Tunnan pentru evaluare RAF). Acest prim prototip era motorizat cu De Havilland Ghost 45 (19,60/20 kN, 2000 kgf) si avea cele mai moderne tehnologii aeronautice ale vremii. Aripa monoplanului era revolutionara, aceasta fiind prevazuta cu eleroane mari pentru reducerea rulajului la aterizare, basca faptul ca era aripa in sageata cu unghi de 25◦.

Bob Moore – septembrie 1948

Cu certitudine, J-29 Tunnan a fost o premiera, aeronava fiind primul vanator cu reactie echipat cu aripa in sageata fabricat in Europa. Primul zbor al primului prototip a durat 30 de minute, Moore declarand la aterizare, citez: “A fost dragoste la prima vedere. O ratusca urata si greoaie pe pamant, dar extrem de agila in aer”. Performantele aeronavei au surprins placut Flygvapnet, performantele erau in mare masura egale cu “greii” vremii, F-86 Sabre/SUA si MIG-15 Fagot/URSS. Dealtfel, la momentul intrarii in inzestrarea Flotilelor suedeze, in 1951, J-29A Tunnan era printre putinele aeronave operationale in Europa de Vest care putea face probleme MIG-ului 15.

Totusi, primele doua prototipuri nu erau inarmate, prototipul nr.3 fiind primul echipat cu 4 tunuri Hispano Mk.5 calibrul 20 mm dispuse sub conul de admisie aer din bot, fiecare tun avand cate 180 de proiectile/total 720 de proiectile (cele 3 prototipuri au fost comandate de Flygvapnet in toamna lui 1946, tot atunci noua aeronava a primit si numele de J-29/J-Jakt/Vanator). Prototipul nr.4 a venit in 1950, acesta fiind comandat de Flygvapnet in 1948-1949. Toate cele 4 prototipuri s-au fabricat in perioada 1949-1950.

J-29 Tunnan, dea lungul carierei operationale, a stabilit si recorduri, ceea ce e laudabil pentru o natiune mica: 1954 –record de viteza pe circuit inchis de 500 km, viteza maxima 977 kmh, varianta J-29B/1955 –record international de viteza pe circuit inchis de 1000 km stabilit de doua J-29C, viteza maxima 900,60 kmh. Totusi, are si un record negativ -99 de piloti si-au pierdut viata cu Tunnan datorita, cu precadere, lipsei unui trainer, pilotii scolarizandu-se pe De Havilland  DH.115 Vampire/Sk.28C-1 din 1953, insa Vampirul n-avea designul si aripile “Flygande Tunnan/Butoiul Zburator”, drept urmare accidentele n-au fost deloc putine.

J-29 Tunnan s-a produs in 662/665 de exemplare si 6 variante:

–J-29 Tunnan, 4 prototipuri fabricate in perioada 1949-1950. Prototipurile 1 si 2 nu au fost inarmate. Toate prototipurile au fost destinate cercetarii si dezvoltarii;

–J-29A Tunnan, prima varianta de productie, monoloc, vanator. 224 de exemplare produse intre aprilie 1951-1953/1954.  In mai 1951 a ajuns in inzestrarea Flygvapnet –F13 Bravalla a fost prima echipata cu “Butoaie” in Flygvapnet. Aeronavele erau motorizate cu RM 2, rezerva interna de combustibil insuficienta-autonomie scazuta. Aveau scaun de catapultare, cabina presurizata, tren de aterizare triciclu escamotabil, 4 tunuri Hispano Mk.5 calibrul 20 mm dispuse sub conul de admisie aer din bot + 8 rachete antiblindaj la incastrarea aripilor/4 piloni per aripa. A ramas in serviciul Flygvapnet pana in 1965;

–J-29B Tunnan, a doua varianta de productie, vanator, avea rezerva interna de combustibil marita cu 50% fata de 29A, primul zbor pe 11 martie 1953. Construit in 332 de exemplare intre anii 1953-1955. Avea rezervoare in aripile principale fiind primul Tunnan cu “aripa umeda”. Putea duce doua rezervoare suplimentare pe cei doi piloni dispusi central sub fiecare aripa. Optional, putea duce pe piloni si bombe neghidate;

–A-29B Tunnan era varianta de atac la sol a J-29B Tunnan produsa in putine exemplare. Avea in plus fata de cele 4 tunuri calibrul 20 mm din bot, 8 sau 14 rachete antiblindaj calibrul 80 mm/8 rachete antiblindaj calibrul 145 mm/8 sau 14 rachete HE-Frag calibrul 150 mm. Rachetele erau montate sub piloni la incastrarea aripilor. Putea lua 2 sau 4 bombe cu napalm pe cei doi piloni dispusi central sub aripi in loc de rezervoare suplimentare dar la nevoie putea folosi aceste rezervoare ca bombe incendiare. Doar doua Flotile au fost echipate in 1953 cu A-29B Tunnan, F6 Karlsborg si F7 Satenas. Le-au inlocuit pana in 1965, alte surse 1955/1957 cu J-32 Lansen, proiectat din start ca aeronava de atac;

–J-29C Tunnan era varianta de recunoastere foto a J-29 Tunnan, si era in mare masura similara cu J-29B, primul zbor 3 iunie 1953. In Flygvapnet apare sub numele de J-29S/Spaning/Recunoastere sau S-29C Tunnan, 76 de exemplare construite intre anii 1954-1956. Avea botul modificat, in loc de tunuri avea 6 camere foto automate si echipament de comunicatii imbunatatit.

S 29 C grafica

Radar de navigatie PN-50A

A fost prima aeronava cu reactie de recunoastere introdusa in dotare de un stat non-NATO, si prima aeronava suedeza echipata cu radar de navigatie PN-50A (nu era radar de cautare a tintelor, ajuta pilotul sa ajunga acasa. Era produs sub licenta britanica de catre Centrala Flygverkstaden Arboga/CVA/Atelierul Central de Aviatie din Arboga, ulterior Aerotech Arboga. Era de provenienta britanica fiind produs de catre companiile Salford Electrical Instruments Ltd si Murphy Radio. Originea PN-50 pare a fi in WW II). Antena PN-50 era initial dispusa sub duza de evacuare a reactorului, ulterior a fost mutata in fuzelaj. De regula erau vopsite in verde oliv si albastru sau in nuante de verde. Putea duce doua rezervoare suplimentare pe cei doi piloni dispusi central sub fiecare aripa. Doar doua Flotile au zburat Spaning –F11/1954-1966 si F21/1954-1967. S-29C Tunnan avea doua camera foto de mare altitudine Ska.10/92 cm, o camera de supraveghere Ska.15/15 cm, o camera panoramica Ska.10/92 cm, o camera cu infrarosu Ska.10/92 cm, o camera foto de mica altitudine Ska.10/150 cm (din pacate nu am reusit sa gasesc date despre toate acestea);

Cabina J 29 Tunnan

–J-29D Tunnan a fost doar un prototip destinat testarii turboreactorului RM 2A EBK/27,45 kN/2800 kgf cu postcombustie, sistemul de postcombustie fiind realizat de catre suedezi (foarte probabil la postcombustie au lucrat KFF si SFA. EBK –EfterBrannKammare/CuPutereMarita. Alte surse il numesc RM 2B. Foarte probabil e vorba de unul dintre turboreactoarele proiectate de catre suedezi, la dezvoltarea carora au renuntat –unele surse independente zic ca abia in 1961 le-ar fi lasat balta fiindca aveau britanicele, ulterior si GE/SUA). Urma a fi interceptor pentru orice vreme daca ar fi intrat in productie de serie, foarte probabil ar fi fost echipat si cu PN-50A. Surse independente sustin ca s-ar fi fabricat cateva D-uri insa e putin probabil, surse oficiale SAAB nu sustin asta, iar in inventarul Flygvapnet nu apare nici macar prototipul;

–J-29E Tunnan avea designul aripii imbunatatit prin montarea unor panouri exterioare “colt de caine” pe bordul de atac, asta imbunatatind comportamentul aeronavei la viteze transonice –motorizate cu RM 2/2270 kgf. A zburat pentru prima data pe 3 decembrie 1953. Au fost produse 29 de exemplare similar inarmate ca J-29B intre anii 1953-1955. Ulterior au fost actualizate la versiunea J-29F primind turboreactorul cu postcombustie RM 2B/2800 kgf –asa au fost livrate Flygvapnet in 1955, la Flotile nu apare oficial nici un J-29E Tunnan;

Scaun catapultare J 29 Tunnan

–J-29F Tunnan a fost varful de gama Tunnan si ultima aeronava in productie de serie. Avea tot ce era mai bun la variantele 29B (armament, rezervoare in aripi, rezervoare suplimentare) si 29E (designul aripii –“dinti de caine”), inclusiv motorul cu postcombustie RM-2B. Insa diferenta o dadea cele doua rachete ghidate SAAB Rb.24/AIM-9B Sidewinder sub licenta (prima racheta aer-aer operationala in Flygvapnet), armament adoptat din 1963. In Flygvapnet indeplinea deseori rolul de “agresor” deoarece simula foarte bine MIG-15/17, jucandu-se in aer cu Lansen si Draken, asta pana in 1965/1967 cand au fost pensionate. A indeplinit si rolul de remorcher tinte aeriene pentru artileristii antiaerieni, ultimele exemplare fiind retrase in 1974. Totusi, ultimul zbor official in serviciu Flygvapnet a avut loc in august 1976 la spectacolul aerian prilejuit de implinirea a 50 de ani de existenta a aviatiei militare suedeze.

J-29F Tunnan avea urmatoarele caracteristici: vanator cu reactie monoloc, primul zbor martie 1954. In noiembrie 1954 la Trolhattan scoteau un J-29F pe zi –conversia e mai ieftina si mai rapida decat fabricarea de la zero, evident; cabina presurizata; scaun de catapultare; motorizare RM 2B/27,45-27,50 kN/2800 kgf; lungime 10,23 m; lungime aripi 11 m; inaltime 3,75 m; anvergura aripilor 24,15 mp; greutate gol 4,84 tone; greutate maxima la decolare 8,37 tone (J-29B -81,70 tone/J-29C -80 de tone); viteza maxima 1060-1065 kmh (J-29B/C -1035 kmh); plafon maxim 15.500 m (J-29B/C -13.700 m); timp de urcare la 10.000 m -5,20 minute (J-29B -8,50 minute/J-29C -7,30 minute); rata de urcare 32,10 m/minut; autonomie 1500 km cu rezervoare suplimentare; armament: 4 tunuri calibrul 20 mm Hispano Suiza Mk.5 in bot+rachete neghidate pe piloni calibrul 75/145/150/180 mm+doua rachete aer-aer Robot 24/Rb.24 (Robot semnifica racheta ghidata); rezerva interna de combustibil 2150 L+doua rezervoare suplimentare de 450 L (900 L). Rezerva totala de combustibil 3050 L (similar B si C); 308 exemplare au fost produse prin conversia la standard “F” a 288 de exemplare J-29B, a unicului J-29D si a 19 exemplare de J-29E in perioada 1954-1956.

Tunnan – Fortele Aeriene Austriece

A fost si singurul model de J-29 exportat in 1961 -30 de J-29F ex-Flygvapnet revitalizate de SAAB au fost vandute Osterreichische Luftstreitkrafte/Fortelor Aeriene Austriece (15 in 1961+15 in 1962) care le-au zburat pana in 1972 cand le-au venit primele SAAB 105 (au avut 40 de exemplare. In 1985 au luat si 24 de J-35 Draken revitalizate si modernizate pe care le-au zburat pana in noiembrie 2005. Pilotii austrieci de Tunnan, Draken si SAAB 105 s-au instruit in Suedia pe cheltuiala guvernului suedez. Austriecii ii spuneau lui J-29F –“Fliegende Tonne/Butoiul Zburator” in germana). Interesant e faptul ca de J-29F Tunnan s-au interesat si finlandezii, israelienii si iugoslavii insa nu s-a lasat cu vanzare din motive politice, probabil si ceva opozitie americaneasca (exista surse independente care sustin ca prin intermediul britanicilor, adica a alora care le dadeau motoare suedezilor, americanii au pus presiune pe suedezi);

-SAAB Sk.29 a ramas doar la nivel de intentie, anulat de aparitia SAAB 105/Sk.60 in 1963. Urma a fi varianta trainer a J-29F, aeronava biloc destinata formarii si scolarizarii viitorilor piloti, acestia stand in cabina unul langa celalalt –la proiect SAAB s-a gandit inca din 1952. Nu avea armament iar spatiul suplimentar necesar celor doi membri a-i echipajului era obtinut prin reducerea numarului rezervoarelor de combustibil interne.

–un alt proiect ramas la nivel de intentie a fost J-29R Tunnan, vanator pentru orice vreme echipat cu radar dispus intr-un radom deasupra admisiei aerului din bot, proiect anulat de Draken. Posibil propus Flygvapnet in 1950-1953. Va urma.

 

 

WW

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet

www.airvectors.net › avj29

militaryfactory.com

modelist-konstruktor.org

www.saab.com › brazil › stories

plane-encyclopedia.com › saa…

saabveteranernatrollhattan.com

ipmsstockholm.org

liu.se

historynet.com

u-fr.blogspot.com

www.ww2wings.com › sweden

www.forsvarsmakten.se › about

freight24.co.za › swedish-air-f…

http://www.mustang.gaetanmarie.com › …

sturgeonshouse.ipbhost.com

https://www.avrosys.nu › Tran…

https://www.aef.se › Notiser

The post BUTOIUL ZBURATOR 4 appeared first on Romania Military.

Articol original

MBDA a primit primul contract pentru sistemul Albatros NG

Albatros NG este un nou sistem de apărare bazat pe CAMM-ER

MBDA a primit un prim contract pentru Albatros NG, un nou sistem de apărare aeriană bazat pe CAMM-ER. Această primă comandă, de la un client internațional, reprezintă o nouă validare a familiei de sisteme CAMM pe piața globală și deschide calea unor achiziții ulterioare din partea aceluiași client și a altor Forțe Navale.

Albatros NG este un sistem NBAD (Naval Based Air Defence) de nouă generație, bazat pe CAMM-ER – care este versiunea cu rază extinsă a familiei CAMM (Common Anti-air Modular Missile), deja livrată clienților din întreaga lume atât pentru sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, cât și navale.

Sursa foto: MBDA

Conform prevederilor acestei comenzi, sistemul Albatros NG va fi introdus în serviciu în 2024.

Albatros NG, a cărui denumire vine de la vechile sisteme Albatros folosite ani la rând de Marina italiană și de alți clienți, este proiectat pentru diferite tipuri de nave care oferă capabilități de apărare aeriană pentru diverse platforme, de la nave de patrulare și corvete la distrugătoare. De asemenea, oferă un nivel complementar de apărare pentru nave mai mari, cum ar fi fregatele și distrugătoarele deja echipate cu un sistem de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune. Poate fi ușor integrat în structura navelor, fără modificări semnificative; sistemul de Comandă și Control (C2) a fost proiectat pentru a permite o integrare flexibilă atât cu actualele sisteme navale de conducere a luptei (CMS), cât și cu cele noi.

Racheta CAMM-ER apără platforma pe care este instalată, dar și zona în care a fost amplasat sistemul, de amenințări aeriene tot mai sofisticate, pe o rază de peste 40 km. Va fi integrată în noile sisteme de apărare aeriană cu baza la sol ale Armatei italiene și ale Forțelor Aeriene italiene. Sisteme din familia CAMM au fost deja livrate Armatei britanice, Marinei Regale și altor state.

Sistemele de apărare aeriană care utilizează rachete CAMM și CAMM-ER oferă forțelor armate protecție avansată împotriva unor amenințări aeriene din ce în ce mai sofisticate (aparate de zbor cu și fără pilot, muniție ghidată, rachete care zboară la joasă altitudine).

Comunicat de presă MBDA

Comentariu Romania Military

Sistemul a fost cel mai probabil achiziționat de Italia urmând a echipa în premieră versiunea ușoară a navelor de patrulare din clasa Thaon di Revel (PPA). Aceste nave sunt dotate cu două sisteme de lansare verticală de tip Sylver A70 a câte opt celule fiecare putând utiliza racheta CAMM-ER sau racheta de croazieră cu rază lungă de acțiune Missile de Croisière Naval – MdCN. Un alt potențial beneficiar al sistemului Albatros NG este corveta europeană (European Patrol Corvette – EPC) dezvoltată sub egida PESCO cu suportul EDA. La proiectul condus de Italia mai participă și Franța, Spania și Grecia. În cazul EPC cred că este vorba despre o versiune a Multirole Corvette produsă de Fincantieri pentru Qatar.

Nicolae

The post MBDA a primit primul contract pentru sistemul Albatros NG appeared first on Romania Military.

Articol original

Francezii s-au hotarat (nu-i nicio surpriza de altfel): viitorul portavion va fi tot nuclear…

Tot nuclear dar ceva mai mare, 82 673 tone incarcat complet fata de “doar” 46 297 tone “Charles de Gaulle”. Va fi si mai lung cu aproximativ 40 de metri si va putea opera 30 de aparate multirol FCAS (care FCAS va fi mai mare decat Rafale, conform Florence Parly). Si cu aceasta ocazia avem si o certitudine: FCAS va avea si o varianta navalizata.

Doua reactoare nucleare K 22 (urmasul lui K15 de pe CdG) la bord, fiecare putand genera 220MW fata de 150 MW K 15.

Asadar, Naval Group se va apuca curand de creionarea noii nave de lupta (studii preliminare de design), faza care va dura doi ani, mai apoi se vor apuca de proiectarea navei care ar trebui sa fie gata prin 2025. Costul cu proiectare este estimat la 900 milioane de euro, din care 117 milioane de euro vor fi cheltuiti in 2021.

De Gaulle cu incarcarea maxima de aeronave la bord

La fel ca si in cazul Charles de Gaulle, catapultele vor fi importate din Statele Unite, dar spre deosebire de CdG, noul portavion nuclear va folosi catapulte electromagnetice, precum noile portavioane americane din clasa Gerald R. Ford.

Ar mai fi de spus ca atunci cand francii s-au apucat de Charles de Gaulle aveau de gand sa mai faca unul, ceva mai mare, nuclear, dar limitarile bugetare i-au facut sa ramana intr-un singur portavion.

Interesant este ca cea de-a doua nava ar fi fost sa fie mai mare decat de Gaulle, in timp ce portavionul care fi operational inainte de  2038 va fi mai mare decat proiectul care n-a mai prins viata.

Daca forta unui cuirasat era data de numarul si calibrul tunurilor sale principale, tot asa puterea unui portavion vine de la numarul de aeronave ambarcate care pot fi operate simultan si de aici apare dilema: un portavion mai mare si mai scump dar cu un grup aerian semnificativ sau o nava mai mica, mai ieftina dar cu o “amprenta” pe inamic mai modesta, data de numarul redus de aeronave?

La fel ca in cazul tancurilor (mobilitate vs nivel de protectie vs putere de foc) si in cazul portavioanelor dilema este asemanatoare si totul se reduce la un compromis cat mai rezonabil. Cu toate acestea marimea conteaza iar numarul de aparate disponibile la bord poate face diferenta dintre o nava eficienta sau una impozanta si chiar infricosatoare pentru eventualii inamici.

„Foch” pe cand facea parte din marina franceza, astazi este „brazilian”

PS Francezii sunt singura natiune din lume, dupa americani, care opereaza portavioane clasice – CATOBAR (cu catapulte) si care astfel isi permit sa aiba la bord avioane-radar de avertizare timpurie (AEW) E-2Hawkeye, restul tarilor care opereaza portavioane s-au orientat catre nave de tip STOBAR/STOVL (clasificare in functie de tipul de aeronava folosit) care nu pot avea decat elicoptere pe post de aeronave AEW, sau nave din de tip USS America (STOVL), in cazul infanteriei marine americane, fara punte inclinata si care opereaza aparate F 35B

De asemenea avioanele care sunt operate de la bordul portavioanelor STOBAR/STOVL au o raza mai mica si o incarcatura utila de lupta redusa fata de aparatele care deservesc portavioanele CATOBAR.

Ar mai fi de amintit aici si faptul ca CdG este primul portavion cu propulsie nucleara din dotarea marinei franceze (si primul din lume cu exceptia celor apartinand US Navy), el inlocuind incepand cu 2001 portavionul cu propulsie clasica R99 “Foch”, si el tot in configuratie clasica STOBAR.

Charles de Gaulle foloseste ca aeronava principala Rafale M, spre deosebire de Foch care avea in dotare aparate Super Entendard si avioane americane de vanatoare F-8E Crusader. Daca Franta nu si-ar fi dezvoltat varianta navalizata Rafale M si ar fi ramas in programul Eurofighter Typhoon, atunci ar fi trebuit sa foloseasca F/A-18 Super Hornet la bordul CdG…

GeorgeGMT

The post Francezii s-au hotarat (nu-i nicio surpriza de altfel): viitorul portavion va fi tot nuclear… appeared first on Romania Military.

Articol original

Marea Britanie comandă producția rachetei SPEAR

Sursa foto: MBDA

MBDA a primit din partea Ministerului Apărării din Marea Britanie un contract în valoare de 550 de milioane de lire sterline pentru producția sistemului de rachetă SPEAR.

SPEAR (cunoscută în Marea Britanie ca SPEAR3) este o mini-rachetă de croazieră de primă clasă. SPEAR va fi principala armă cu rază medie și lungă de acțiune a avioanelor de luptă F-35 din Marea Britanie, care va permite eliminarea unor ținte complexe, precum sistemele mobile de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune, de la distanțe mari, indiferent de condițiile de vreme.

Tragerile ghidate cu SPEAR vor începe în următoarele 18 luni de pe un avion Eurofighter Typhoon, iar producția de rachete și lansatoare este programată să înceapă în 2023. Noul contract urmează implementării cu succes a fazei de dezvoltare a SPEAR, contractată în 2016, și semnării contractului pentru integrarea SPEAR pe F-35, în 2019.

Éric Béranger, CEO MBDA: „Grupul MBDA este încântat să primească acest contract, rezultatul multor ani de muncă susținută din partea echipelor noastre de ingineri dedicați. Armele din categoria stand-off, network enabled sau swarming sunt o parte esențială a viziunii MBDA. SPEAR este un produs de top, fiind cea mai avansată armă de acest tip din punct de vedere tehnic”.

Contractul SPEAR presupune angajarea, în perioada de vârf, a 570 de persoane la MBDA, plus încă 200 în lanțul de aprovizionare. Astfel, vor fi create 190 de locuri de muncă de înaltă calificare la MBDA. Contractul face parte din parteneriatul inițiat în 2010 între Ministerul Apărării din Marea Britanie și MBDA, privind proiectarea și producția de arme complexe suverane.

MBDA – Comunicat de presă

The post Marea Britanie comandă producția rachetei SPEAR appeared first on Romania Military.

Articol original

D-ale transportoarelor… calibre mari

… si aparitii recente.

Incepem cu Piranda draga noua, a 5-a din familie… Daca nu demult am vazut-o in configuratia cu aruncator calibrul 120mm Cardom pentru danezi, intre timp elvetienii au semnat o comanda pentru versiunea echipata cu aruncatorul autohton Cobra Ruag, varianta denumita Mörser 16:

Patria nu se lasa si ei mai prejos si ne prezinta configuratia Nemo instala pe Patria Sisu/XA 6×6:

 

.

Si ca sa vorbim si de tragere directa… Patria AMV 8×8 XP distrugator de tancuri:

De fapt nimic nou, doar ca diverse configuratii diversificate apar incet-incet… deci asteptam si Piranha 5 versiunea sprijin cu foc sau antitanc.

Mai stiti versiunea asta de LAV-105?

Sau cea cu turela Cokerill 105…

Apai fara 120mm nu cred sa mai fie suficient!

Si ar mai fi ceva:

adica versiunea artilerie autopropulsata.

Iar daca la IFV am ratat versiunea cu turela Lance si tun cal. 35mm:

o sugestie, asa, mai bizara:

 

Marius Zgureanu

 

The post D-ale transportoarelor… calibre mari appeared first on Romania Military.

Articol original

SMX®31 Electric

Eh, deocamdata SMX-31 e doar un concept din partea Naval Group, pentru un submarin complet electric, prezentat in 2018:

Se pare ca acest concept fara chiosc, cu o forma aproape perfecta hidrodinamica apropiata de a unui casalot, este o evolutie a SMX-26 « Caïman » prezentat in 2012, echipat cu 4 propulsoare suplimentare retractabile si conceput pentru operatiuni litorale.

SMX-26

Cu o latime de 13 metri si o lungime de 70 de metri, SMX-30 ar avea un deplasament de 3000 de tone si ar beneficia de o propulsie bazata pe pile de combustibil si baterii de litiu-ion care ar permite 40 de zile de imersiune la o viteza de 6 noduri. Tehnologia bateriilor litiu-ion ar trebui sa permita o capacitate de stocare superioara de 6 ori celei existente astazi pe piata publica.

Spate SMX-31

Corpul este acoperit cu un invelis in forma de solzi dintr-un material special (nefacut public inca), care ajuta nu doar la discretizare, ci inglobeaza si senzori. Datorita senzorilor acustici, electro-optici si electromagnetici dar si formei care ii permite sa se aseze cu usurinta pe fundul marii, submarinul este ideal si pentru misiuni de recunoastere si strangere de informatii, putand actiona si ca nava mama pentru diverse tipuri de drone.

SMX-31 -compartimentare

Ca armament, se spune ca submarinul ar putea integra 46 sisteme diverse de arme: rachete de croaziera, antinava, antiaeriene, torpile, mine, contramasuri.

Pentru a opera submarinul, cu ajutorul inteligentei artificiale echipajul este redus la doar 15 oameni, avand insa spatiu pentru a caza alti 15 militari, cum ar fi o forta de comando.

SMX-31 modelizare

SMX-31 este simtitor inferior ca dimensiuni conceptului SMX-25, prezentat in 2010 si care avea un echipaj de 27 de oameni si 10 luptatori marini, o lungime de 109m, era echipat cu 16 rachete si 4 torpile grele si putea dezvolta o viteza de 38 de noduri la suprafata si 10 noduri in imersie.

SMX-25

Are balta peste?

La noi deocamdata doar vise cu submarine…

 

Marius Zgureanu

 

Surse:

http://www.opex360.com/2018/10/23/avec-le-smx-31-naval-group-presente-un-concept-revolutionnaire-de-sous-marin/

https://www.naval-group.com/en/news/concept-ship-smx-31-electric/

http://www.opex360.com/2010/10/08/le-smx-25-le-dernier-concept-de-sous-marin-de-dcns/

http://www.hisutton.com/SMX-31.html

https://www.navyrecognition.com/index.php/news/naval-exhibitions/2018/euronaval-2018/6637-euronaval-2018-naval-group-comments-smx31-electric-submarine-concept.html

 

Citeste si:

https://www.rumaniamilitary.ro/fdi

https://www.rumaniamilitary.ro/a2v

https://www.rumaniamilitary.ro/corveta-flexpatrol-98-stealth-ng

https://www.rumaniamilitary.ro/saab-lightweight-torpedo-slwt

https://www.rumaniamilitary.ro/lcs-freedom-class-upgrade-2020

https://www.rumaniamilitary.ro/planuri-la-pontul-euxin

https://www.rumaniamilitary.ro/npr-grele-combattante-fs556-vs-supervita-mkii

https://www.rumaniamilitary.ro/interceptorul-marin-de-mare-viteza-al-singapore

https://www.rumaniamilitary.ro/safehaven-marine-thunder-child-si-barracuda

https://www.rumaniamilitary.ro/offshore-patrol-vessel

https://www.rumaniamilitary.ro/vedete-lansatoare-de-rachete

 https://www.rumaniamilitary.ro/vedeta-shaldag-o-scula-buna-la-toate

 https://www.rumaniamilitary.ro/contract-al-royal-navy-pentru-nava-de-patrulare-costiera

https://www.rumaniamilitary.ro/concept-dcns-xwind-4000

https://www.rumaniamilitary.ro/super-fast-stealth-attack-boat

https://www.rumaniamilitary.ro/ce-mai-face-stiletto

https://www.rumaniamilitary.ro/unora-le-plac-vedetele

https://www.rumaniamilitary.ro/bonefish-usv

https://www.rumaniamilitary.ro/damen-shipyard-a-prezentat-sigma-6110-corvette-la-navdex-2017

https://www.rumaniamilitary.ro/saar-s-72-versus-inutilele-type-22-romanesti

https://www.rumaniamilitary.ro/dcns-smx-3-0-stealth

The post SMX®31 Electric appeared first on Romania Military.

Articol original