Cassander, regele nemilos al Macedoniei din umbra lui Alexandru cel Mare

Cassander a fost rege al Macedoniei și a trăit în timpul secolului al IV-lea î.Hr. Cassander a fost fiul lui Antipater, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare.

În timpul campaniei lui Alexandru împotriva Imperiului Ahemenid, Cassander a rămas cel mai probabil în Europa, având în vedere că tatăl său devenise regent în Macedonia. În urma morții tatălui său, Cassander a devenit unul dintre diadohi și a luptat pentru controlul imperiului fragmentat al lui Alexandru. Cassander era nemilos din punct de vedere politic și a avut succes atunci când a venit vorba de controlul teritoriilor sale.

Din păcare pentru Cassander, acesta nu a fost capabil să creeze o dinastie. La scurt timp după moartea sa, familia lui Cassander, Antipatrid, a pierdut controlul Macedoniei în fața lui Demetrius I Poliorcetes, membru al dinastiei Antigonid.

Cassander a fost fiul lui Antipater, unul dintre cei mai importanți generali ai Macedoniei

Cassander a fost născut în jurul anului 358 î.Hr. Cassander a fost fiul lui Antipater, unul dintre generalii macedoneni care au slujit sub comanda lui Perdiccas III și Filip al II-lea al Macedoniei, predecesorii lui Alexandru cel Mare. După asasinarea lui Filip din 336 î.Hr., Antipater a devenit unul dintre cei mai importanți generali ai Macedoniei. Alături de Parmenion, un alt general de încredere al lui Filip, Antipater s-a asigurat că Alexandru cel Mare îl va urma pe tatăl său ca rege al Macedoniei. Doi ani mai târziu, Alexandru cel Mare și-a început campania împotriva Imperiului Ahemenid. Antipater a primit titlul de general al Europei și a fost lăsat la conducerea Macedoniei.

Totuși, Antipater avea să piardă în curând încrederea lui Alexandru cel Mare. Asta s-a întâmplat din cauza conflictului dintre general și Olympias, mama lui Alexandru. Cea din urmă a început să trimită scrisori fiului său pentru a se plânge de comportamentul lui Antipater. Inițial, Alexandru cel Mare a ignorat plângerile, însă în cele din urmă și-a pierdut răbdare. Astfel, în 324 î.Hr., atunci când regele s-a întors la Babilon din India, acesta i-a ordonat lui Antipater să vină spre Est. Un alt general, Craterus, a fost trimis cu 11.500 de veterani pentru a-l înlocui ca general al Europei.

Cassander a fost acuzat că a fost trimis de tatăl său pentru a-l otrăvi pe rege

Cu toate acestea, Antipater nu s-a supus ordinelor lui Alexandru cel Mare. În schimb, și-a trimis fiul, Cassander, la Babilon într-o misiune diplomatică. Asta ar fi fost încercarea lui Antipater de a-l convinge pe Alexandru să-l păstreze în poziția sa. Chiar și așa, regele a văzut-o ca pe o confirmare a plângerilor mamei sale, ceea ce a dus la eșecul misiunii. Astfel, Antipater și familia sa au pierdut încrederea lui Alexandru cel Mare, potrivit Ancient Origins.

În 323 î.Hr., Alexandru cel Mare a murit subit în Babilon. Din cauza dușmăniei dintre Alexandru și Antipater, Cassander a fost acuzat că a fost trimis de tatăl său pentru a-l otrăvi pe rege. În orice caz, moartea lui Alexandru a însemnat că înlocuirea lui Antipater cu Craterus nu a mai avut loc. Moartea lui Alexandru a fost folosită și de greci ca o oportunitate de a se revolta împotriva domniei macedonene.

Cassander nu a reușit să creeze o dinastie de lungă durată

Grecii au luptat împotriva lui Antipater, însă, în ciuda succesului inițial împotriva Macedoniei, grecii au pierdut războiul, în urma înfrângerii decisive din bătalia de la Crannon din 322 î.Hr.

În urma înfrângerii lui Antigonus, imperiul său a fost divizat între Lysimachos și Seleucus I Nicator. Pe de altă parte, Cassander a ajuns conducător al Macedoniei. Totuși, Cassander nu s-a putut bucura mult timp de domnia sa. Acesta a murit în cele din urmă de edem în 298 î.Hr. Cassander a fost urmat inițiat de unul dintre fii săi, Filip al IV-lea, care a murit un an mai târziu. Apoi, Cassander a fost urmat de doi frați mai tineri, Antipater II și Alexandrul al V-lea, care au condus împreună Macedonia până în 294 î.Hr. Cei doi regi s-au dovedit a fi slabi, iar într-un final a izbucnit războiul.

În cele din urmă, Cassander nu a reușit să creeze o dinastie care să dureze după moartea sa. Probabil tocmai din cauza acestui eșec, importanța dinastiei Antipatrid în istoria de termen lung a perioadei elenistice nu va putea fi niciodată comparabilă cu dinastia Ptolemeică sau Imperiul Seleucid.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a ajuns Zeus regele zeilor în mitologia greacă

Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste

O descoperire recentă dezvăluie cât de minuțios a fost planul de execuție a lui Anne Boleyn, pus la punct de Henric al VIII-lea

Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur

Articolul Cassander, regele nemilos al Macedoniei din umbra lui Alexandru cel Mare apare prima dată în Descopera.

Articol original

Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur

Hirohito s-a născut în Palatul Aoyama în Tokyo. A fost primul băiat al Prinţului Moştenitor Yoshihito (viitorul Împărat Taishō) şi al Prinţesei Sadako (viitoarea Împărăteasă Teimei).

Citeşte şi O nouă ipoteză privind scufundarea Titanicului prinde contur, după mai bine de 100 de ani

 

Citeşte şi Unul dintre cele mai mari mistere din al Doilea Război Mondial, rezolvat după 75 de ani. De ce nu a fost găsit niciodată trupul lui Amy Johnson

 

Potrivit tradiţiei, Hirohito a fost separat de părinţii săi şi, împreună cu fratele său mai mic, Yasuhito (viitorul Prinţ Chichibu), a fost dat în grija unui amiral pensionat, contele Kawamura Sumiyoshi, şi a soţiei acestuia. Prinţul Hirohito a mers la şcoala de băieţi Gakushuin din 1908 până în 1914, apoi la institutul special al prinţilor moştenitori (Tōgū-gogakumonsho), din 1914 până în 1921. El a primit o pregătire militară de la amiralul Heihachirō Tōgō (care a fost comandant al marinei militare imperiale în timpul războiului ruso-japonez). De la Shigetake Sugiura a primit învăţături despre morală, filosofie şi religie, iar cu Kurakichi Shiratori a făcut pregătire istorică. Toţi aceşti trei profesori ai lui erau naţionalişti fervenţi, dar şi apărători ai unei monarhii divine, dar constituţională şi parlamentară, după modelul domniei împăratului Meiji.

La moartea bunicului, Împăratul Meiji, la 30 iulie 1912, tatăl lui Hirohito, Yoshihito, i-a succedat la tron, iar el a devenit moştenitor al coroanei. A fost investit oficial cu titlul de prinţ moştenitor la 2 noiembrie 1916. În 1921 a făcut un tur de şase luni prin Regatul Unit, Franţa, Italia, Olanda (Ţările de Jos) şi Belgia, fiind astfel primul prinţ ce a călătorit în străinătate. La întoarcerea sa în Japonia a devenit conducător al Japoniei, pe 29 noiembrie 1921, în spatele tatălui său, ce suferea de o boală mintală.

S-a familiarizat cu noua sa poziţie prin efectuarea obligaţiilor cotidiene ale tatălui său: deschiderea sesiunii anuale a Dietei Imperiale, semnarea actelor, decretelor şi legilor, realizarea ritualurilor Shintō.

În 1923, a fost promovat la rangul de colonel-locotenent în armată şi marină, iar doi ani mai târziu la cel de colonel.

Acuzat că a încurajat derapajele totalitare

Pe 25 decembrie 1926 Hirohito a urcat pe tron în urma decesului tatălui său, Yoshihito. În acest fel era Taishō o fost urmată de o nouă eră, era Shōwa (Pacea Iluminată).

În noiembrie 1928, succesiunea împăratului a fost confirmată prin ceremonie (Sokui no rei) care simboliza atât „înscăunarea” cât şi „încoronarea” (Shōwa no tairei-shiki).

Prima parte a domniei lui Hirohito a fost o luptă împotriva crizei economice şi o cursă pentru înarmare, prin mijloace legale, cât şi ilegale. Armata Imperială Japoneză şi Marina Imperială Japoneză a avut mereu parte de veto în formarea cabinetelor începând din 1900 şi între 1921 şi 1944 fiind nu mai puţin de 64 de incidente ale violenţei politice.

Hirohito a fost foarte aproape de a fi asasinat de o grenadă aruncată de activistul pentru independenţa coreeană Lee Bong-Chang în Tokyo, pe 9 ianuarie 1932.

Un alt caz de asasinare a fost cel al Prim-ministrului interimar Tsuyoshi Inukai în 1932, ce s-a marcat prin sfârşitul controlului militar asupra civililor.

Pe parcursul domniei sale în perioada celui de-al doilea război mondial, adevărata putere a fost deţinută de generalul Hideki Tojo şi de junta sa militară.

Unii istorici consideră că Hirohito a încurajat derapajele totalitare şi că a participat activ la luarea marilor decizii, susţinând politica expansionistă. Alţii susţin că, de fapt, Împăratul era doar o marionetă în mâinile liderilor militari.

După capitularea Japoniei, în august 1945, Hirohito şi-a păstrat tronul, în timp ce mulţi dintre liderii militari niponi au fost judecaţi pentru crime de război.

La 15 august 1945 el s-a adresat pentru prima dată naţiunii, prin intermediul radioului, cerând supuşilor săi să „suporte insuportabilul” şi să accepte depunerea armelor.

Împăratul a promis cooperare totală cu ocupantul american şi s-a ţinut de cuvânt. Timp de şase ani, adevăratul conducător al Japoniei a fost generalul Douglas MacArthur, comandantul Forţelor Aliate. El a demarat un ambiţios proces de reconstrucţie, impunând, în paralel, ample reforme democratice.

Totodată, rolul Împăratului a fost încadrat în limitele strâmte ale monarhiei constituţionale. O premieră absolută în istoria Japoniei a fost că Hirohito a renunţat la statutul său tradiţional de „divinitate întrupată”, proclamându-şi natura omenească.

Hirohito a avut cea mai lungă domnie din istoria Japoniei, de 62 de ani, care s-a încheiat odată cu moartea sa pe data de 7 ianuarie 1989.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 7 ianuarie:

1917 – S-a înfiinţat Comitetul naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria, care a semnat declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare.

1926 – S-a născut scriitorul Mircea Sîntimbreanu, director al editurii Albatros (d. 19 aug. 1999)

1943 – A încetat din viaţă fizicianul croat Nikola Tesla, inventatorul motorului electric asincron care îi poartă numele (n. 10 iulie 1856)

1958 – A încetat din viaţă Petru Groza, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, preşedinte al Consiliului de Miniştri (1945-1952) (n. 7 dec 1884)

1990 – CFSN a adoptat Decretul – Lege nr.6 privind abolirea pedepsei cu moartea.

1997 – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat hotărârea de înfiinţare a Consiliului Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CNAICCO), coordonat de preşedintele României şi funcţionînd pe lângă CSAT

1999 – A încetat din viaţă poetul şi graficianul Constantin Dracsin (n. 20 iulie 1940)

2006 – A încetat din viaţă alpinistul şi scriitorul austriac Heinrich Harrer, primul care a escaladat versantul nordic al masivului Eiger din Alpii elveţieni. Harrer, a cărui carte autobiografică „Şapte ani în Tibet” a fost transpusă pe marile ecrane de regizorul Jean-Jacques Annaud, într-un film în care rolul său a fost jucat de Brad Pitt, era cunoscut şi pentru relaţia sa cu Dalai Lama, căruia i-a fost profesor în anii 1940. La sfârşitul anilor 1990, Harrer a confirmat că în tinereţe a făcut parte din partidul nazist şi din SS (n. 1912)

2009 – Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că a luat decizia de a instaura situaţia de urgenţă în sistemul energetic, în urma sistării livrărilor de gaze ruseşti către România.

2011 – A încetat din viaţă Ion Vova, cunoscut actor şi regizor al Teatrului Naţional Radiofonic; supranumit „Domnul Radio” – şi-a legat indisolubil numele de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment precum „Ora veselă” (n. 30 septembrie 1917)

Articolul Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original