Cum reușesc elefanții să inhaleze cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia

Noi cercetări desfășurate de Institutul pentru Tehnologie din Georgia (Georgia Tech), SUA, au descoperit că elefanții își dilată nările astfel încât să creeze mai multă spațiu în trompă. Asta le permite elefanților să stocheze până la nouă litri de apă. De asemenea, animalele pot să sugă până la trei litri de apă pe secundă, o viteză de 30 de ori mai mare decât cea a strănutului uman, care este de 150 metri pe secundă.

Studiul desfășurat de Colegiul de Inginerie de la Georgia Tech a avut ca scop înțelegerea modului în care elefanții își folosesc trompele pentru a mișca și manipula aerul, apa, hrana și alte obiecte. Cercetătorii au încercat să afle și dacă acest comportament ar putea inspira dezvoltarea unor roboți mai eficienți care folosesc mișcarea aerului pentru a apuca și mișca obiecte.

În timp ce caracatițele folosesc jeturi de apă pentru a se deplasa și unii pești aruncă apă deasupra suprafeței apei pentru a prinde insecte, cercetătorii de la Georgia Tech au aflat că elefanții sunt singurele animale capabile să folosească aspirație atât pe uscat cât și în apă.

„Un elefant consumă în jur de 180 de kilograme de hrană pe zi, însă foarte puține detalii sunt cunoscute drept modul în care aceștia își folosesc trompele pentru a manevra hrana și apa timp de 18 ore în fiecare zi. Se pare că trompele lor acționează ca niște valize, fiind capabile să se extindă atunci când este nevoie”, a explicat Andrew Schulz, student la Georgia Tech.

„Un elefant își folosește trompa ca un briceag elvețian”

Schulz și echipa de la Georgia Tech au colaborat cu medici veterinari de la grădina zoologică din Atlanta, SUA, acolo unde au studiat elefanții în timp ce aceștia consumau diverse tipuri de hrană.

Pentru a afla mai multe despre aspirație, oamenii de știință au oferit elefanților un chips de tortilla și au măsurat forța aplicată. Uneori, animalul presa chipsul și inspira, astfel suspendând chipsul în vârful trompei fără să îl strivească. Acțiunea este similară cu o persoană care inhalează o bucată de hârtie pe gură, însă fără să o înghită. În alte cazuri, elefantul a aplicat aspirație de la distanță, aducând chipsul la marginea trompei.

Credit foto: Andrew Schulz/ Georgia Tech

„Un elefant își folosește trompa ca un briceag elvețian. Poate detecta mirosuri și apuca obiecte. În alte momente, trompa suflă și îndepărtează obiectele ca o suflantă de frunze, iar alteori acționează ca un aspirator”, a precizat David Hu, profesor coordonator al lui Schulz.

Prin observarea modului în care elefanții inhalează lichid dintr-un acvariu, oamenii de știință au reușit să măsoare durata de timp și volum. În doar 1,5 secunde, trompa a aspirat până la 3,7 litri.

Elefanții pot inhala cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia

O sondă ultrasonică a fost folosită pentru a măsura peretele trompei și a vedea cum funcționează mușchii interior ai trompei. Prin contractarea mușchilor, animalul își dilată nările cu până la 30%. Asta reducă grosimea pereților și extinde volumul nazal cu până la 64%, potrivit EurekAlert.

„La început nu am înțeles. Pasajul nazal al elefantului este relativ mic și animalul inhala mai multă apă decât ar fi trebuit. Abia după ce am văzut imaginile ultrasonice și am văzut extinderea nărilor am înțeles ce se întâmplă. Aerul face ca pereții să se deschidă, iar animalul poate stoca mai multă apă decât am estimat inițial”, a spus Schulz.

Având în vedere presiunea aplică, Schulz și colegii săi au sugerat că elefanții pot inhala cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia, care pot atinge până la 320 km/h.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un suspect de braconaj, călcat în picioare de elefanți într-un parc național sud-african

Elefanții africani au fost incluși pe Lista Roșie a Speciilor Amenințate

Populațiile de elefanți în pericol de dispariție, monitorizate și numărate din spațiu

O fotografie cutremurătoare cu elefanți care mănâncă din gunoaie, premiată cu 1.000 de lire sterline

Articolul Cum reușesc elefanții să inhaleze cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia apare prima dată în Descopera.

Articol original

Top 10 lumi oceanice extraordinare din Sistemul Solar

Într-adevăr, noi trăim pe o planetă acoperit cu apă, însă Pământul nu este singura lume oceanică din Sistemul Solar.

De la planeta pitică Ceres și până la Callisto, satelitul plin de cratere al lui Jupiter, iată cele mai extraordinare lumi oceanice din vecinătatea noastră galactică.

Europa, cel mai neted dintre toate corpurile cerești

Europa este al patrulea cel mai mare satelit al planetei Jupiter și cel mai neted dintre toate corpurile cerești. Craterele aproape că nu există aici. În ciuda unei rețele dense de fisuri și creste care acoperă acest satelit, nicio formațiune nu este mai înaltă sau mai adâncă de câteva mii de metri. Asta sugerează că suprafața Europei este tânără din punct de vedere geologic și că ar putea pluti pe o manta lichidă. De asemenea, Telescopul Spațial Hubble a observat vapori de apă care ajung până la 200 km în aer la polul sud al lui Europa.

Ganymede, cel mai mare satelit al lui Jupiter

Ganymede, cel mai mare satelit al lui Jupiter, este cu 8% mai mare decât Mercur, însă are doar jumătate din masa sa. O densitate atât de mică sugerează că Ganymede ar trebui să fie compus din rocă și apă. În anii 1990, nava spațială Galileo a descoperit că satelitul are propriul său câmp magnetic, ceea ce înseamnă că ar trebui să aibă un nucleu de fier topit.

Ganymede, în comparație cu Pământul. Sursa foto: Domeniu public/ Wikimedia

Căldura din acest miez ar fi suficientă pentru a topi gheața, astfel creând un uriaș ocean subteran. Alte cercetări au sugerat că ar putea exista mai multe oceane, acestea fiind aranjate în inele concentrice.

Callisto, a doua cea mai mare lună a lui Jupiter

Callisto este a doua cea mai mare lună a planetei Jupiter. Callisto este aproape la fel de mare ca Mercur, însă nu la fel de masivă, ceea ce înseamnă că este alcătuită din aproximativ 50% apă. Ceea ce este ciudat la Callisto este suprafața complet saturată cu cratere, fără câmpii netezite de procesele geologice din subteran. Totodată, Callisto nu este doar acum mort din punct de vedere geologic, ci probabil că a fost așa întotdeauna. Măsurătorile făcute de nava spațială Galileo arată că structura internă nu s-a separat complet într-un miez de rocă cu o manta de apă sau gheață pură. Aceasta înseamnă că gheața nu s-a topit niciodată pe deplin în timpul formării lui Callisto, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Nature.

Suprafața lui Pluto este extrem de rece

Pluto este prea mic pentru ca să fi reținut suficientă căldură astfel încât să-și mențină nucleul topit. Încălzirea radioactivă de sub suprafață asigură doar o cincizecime din energia care radiază pe Pământ. Totuși, asta este încă suficient pentru a topi elementele mai ușoare și pentru a permite mineralelor mai grele să se scufunde. Rezultatul este un miez stâncos cu o lățime de aproximativ 1.700 km, acesta fiind înconjurat de un strat de apă și gheață cu grosimea între 100 și 180 km. Suprafața lui Pluto este atât de rece încât este acoperită de zăpadă din azot solid, metan și monoxid de carbon.

Ceres, singura planetă pitică din Sistemul Solar interior

Ceres este cel mai mare obiect din Centura de asteroizi și singura planetă pitică din Sistemul Solar interior. Ceres s-a format inițial ca un amestec de rocă poroasă cu aproximativ 10% gheață, potrivit Live Science.

Telescopul Spațial Herschel a observat vapori de apă care ajung în spațiu la o rată de 6 kilograme pe secundă. Cantitatea totală de apă din mantaua înghețată a lui Ceres este mai mare decât toată apa dulce de pe Pământ, însă este dificil de spus cât de mult din aceasta este în stare lichidă.

Cel mai mare satelit al lui Neptun

Triton este cel mai mare satelit al lui Neptun. Triton este puțin mai mare decât Pluto și are aproape aceeași compoziție. Este probabil ca aceste două corpuri cerești să se fi format în centura Kuiper, iar mai apoi au căzut mai adânc în Sistemul Solar din cauza forței gravitaționale a lui Neptun și Uranus.

O suprafață puternic afectată de cratere

Luna lui Saturn, Mimas, ar putea fi compusă în mare parte din apă înghețată și rocă. Spre deosebire de vărul său puțin mai mare, Enceladus, aici nu există vapori sau gheizere vizibile, iar suprafața sa este puternic afectată de cratere, ceea ce sugerează că scoarța a rămas înghețată timp de miliarde de ani. Asta este ciudat, având în vedere că Mimas orbitează mai aproape de Saturn pe o traiectorie mai excentrică, astfel că ar trebui să primească mai multă încălzire mareică.

Enceladus are un miez stâncos înconjurat de un ocean

În 2005, sonda Cassini de la NASA a observat vapori de apă în apropierea polului sud al satelitului lui Saturn, Enceladus. Având în vedere că gravitația de pe Enceladus este doar 1% din cea a Pământului, cristalele de gheață sunt aruncate cu ușurință pe orbită.

Enceladus. Credit foto: NASA/JPL-Caltech

Enceladus are un miez stâncos, cu o lățime de aproximativ 370 km, acesta fiind înconjurat de un ocean cu 10 km adâncime, sub o crustă de gheață.

Dione ar putea fi în proporție de 50% apă

Dione, satelitul lui Saturn, ar putea fi în proporție de 50% apă, având un miez stâncos mai greu. Dione este de două ori mai mare decât Enceladus, însă are o orbită mai puțin excentrică, astfel că primește mai puțină căldură mareică. Acest lucru îi conferă o crustă înghețată mult mai groasă care are o grosime de aproximativ 100 kilometri.

Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn

La fel ca și Callisto, Titan ar putea avea un ocean care este menținut lichid de efectele antigel ale amoniacului dizolvat. Ar fi greu ca viața să evolueze acolo, pentru că oceanul lichid este probabil intercalat între straturi solide și impermeabile de gheață. Viața ar fi putut evolua în mările de hidrocarburi de la suprafață, însă, fără acces la apă lichidă, ar avea o chimie foarte diferită față de cea de pe Pământ.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O „meduză cosmică” aflată la 340 milioane de ani-lumină depărtare ne trimite semnale radio

Fragmente uriașe ale unei lumi extraterestre ar putea fi ascunse adânc în interiorul Pământului

10 minuni naturale uimitoare ale lumii pe care trebuie să le vizitezi

„Genele creativității” le-au permis oamenilor să cucerească lumea întreagă

Articolul Top 10 lumi oceanice extraordinare din Sistemul Solar apare prima dată în Descopera.

Articol original

Un oraș întreg din California se scufundă în Pământ într-un ritm alarmant

În centrul statului american California, aproape la distanță exactă între Los Angeles și San Francisco, un oraș agricol numit Corcoran se scufundă în Pământ într-un ritm alarmant.

Deși „scufundarea” în sine a fost neregulată de-a lungul anilor și are loc la o scară prea mare pentru a fi observată de la sol, sateliții NASA au putut confirma că unele regiuni din Corcoran s-au scufundat cu peste 3,3 metri în ultimii 14 ani. Astfel, infrastructura orașului este acum în pericol, experții așteptându-se ca regiunea să continue să se scufunde în următorii ani.

„Este un risc pentru noi. Știm cu toții asta, însă ce putem face? Nu putem face prea multe. Și eu nu vreau să mă mut”, a spus Mary Gonzalez-Gomez, locuitor al orașului Corcoran.

„Mare parte din infrastructură este în pericol”

Problema vine de la consumul excesiv de apă al industriei agricole din zonă. Atunci când râurile nu asigură suficientă apă pentru fermele din regiune, oamenii încep să pompeze apă din rezervoarele din subteran. Însă, acele rezervoare trec direct pe sub oraș. După generații întregi de locuitori care au pompat apă de acolo, solul a început să se sfărâme și să se preseze.

„Nu există nicio soluție. Localnicii nu își pot da seama, dar o analiză amănunțită ar putea dezvălui faptul că mare parte din infrastructură este în pericol”, a explicat Jay Famiglietti, fost om de știință la NASA, citat de Futurism.

Famiglietti, care este acum director la Institutul Global pentru Securitatea Apei de la Universitatea Saskatchewan din Canada, a fost unul dintre primii cercetători care au folosit date prin satelit pentru a arăta că orașul Corcoran se scufundă.

Moștenirea zecilor de ani de pompare nesupravegheată a apei din subteran

Nu există prea mult soluții pentru a opri scufundarea orașului, însă autoritățile ar putea gestiona pagubele viitoare prin limitarea pompării și impunerea unui control mai adecvat asupra folosirii de apă subterană de către orașele învecinate și companiile agricole care au cauzat aceste probleme.

„Situația orașului Corcoran reprezintă întocmai moștenirea zecilor de ani de pompare nesupravegheată a apei din subteran care este inacceptabilă în California”, a declarat Karla Nemeth, director la Departamentul pentru Resurse de Apă din California.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii ruși au scufundat un telescop uriaș în Lacul Baikal pentru a căuta cele mai mici particule din Univers

Câteva zone din România se scufundă cu câțiva centimetri pe an și asta se vede și din satelit

Unele orașe din lume au ajuns atât de grele încât pur și simplu riscă să se scufunde

Ar trebui să lăsăm Veneția să se scufunde?

Articolul Un oraș întreg din California se scufundă în Pământ într-un ritm alarmant apare prima dată în Descopera.

Articol original

Istoricii au descoperit sistemul ingenios prin care apeductele lumii antice au fost păstrate curate

Cu mult timp în urmă, Apeductul lui Valens era una dintre cele mai mari astfel de construcții ale lumii antice.

Până în secolul al V-lea, locuitorii Constantinopolului își primeau apa prin acest canal, numit după împăratul Valens, care ar fi depășit 500 de kilometri în perioada sa de glorie. Astăzi, oamenii de știință au identificat în sfârșit trucul ingenios folosit cândva pentru a păstra curată întreagă infrastructură.

Apeductul necesita multă mentenanță. Canalul se întindea pentru a include izvoare de apă dulce de până la 120 de kilometri depărtare de oraș. Sistemul încorpora canale uriașe, 90 de poduri imense și numeroase tuneluri care ajungeau până la 5 kilometri lungime.

Prin colectarea și studierea depozitelor de carbonat de calciu, echipa de cercetători a reușit să evalueze depunerile de calcar din apeduct. Mostrele colectate au sugerat că depunerile de calcar erau echivalente cu mai puțin de 30 de ani de acumulare, deși canalele au funcționat timp de peste șapte secole, cel puțin până în anii 1100.

Întregul apeduct, menținut și curățat de calcar pe vremea Imperului Bizantin

„Asta înseamnă că întregul apeduct era menținut și curățat de depuneri de calcar pe vremea Imperului Bizantin, chiar și la scurt timp după ce nu a mai funcționat”, a explicat Gül Sürmelihindi, paleoclimatolog la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Germania.

O anumită secțiune a canalului a dezvăluit cum ar fi fost acest lucru posibil: o întindere de 50 de kilometri a porțiunii centrale a apeductului care era formată din două canale, unul deasupra celuilalt, traversând ocazional poduri pe două niveluri.

O astfel de strategie ar fi permis inginerilor să curețe apeductul fără să oprească în totalitate debitul de apă spre Constantinopol timp de săptămâni sau chiar luni. Un asemenea fapt ar fi cauzat probleme majore.

„Ar fi fost o soluție costisitoare, însă practică”

Calcarul ar fi putut înfunda în cele din urmă cursurile de apă, așa că cercetătorii cred că activitățile minuțioase de curățare ar fi avut loc destul de regulat.

„Este foarte probabil ca acest sistem să fi fost stabilit pentru a permite curățarea și mentenanța. Ar fi fost o soluție costisitoare, însă practică”, a explicat Cees Passchier, geolog la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz.

Întregul apeduct a fost construit, de fapt, în secțiuni în decurs de câteva decenii, iar sistemul este doar încă un exemplu al construcțiilor avansate din timpul Imperiului Roman, potrivit Science Alert.

De ce îi impresionează apeductele cel mai mult pe cercetători?

Deși romanii nu au inventat apeductele, aceștia le-au făcut mai mari și mai sofisticate ca niciodată. Gül Sürmelihindi descrie sistemele de gestionare a apei precum acesta drept „una dintre cele mai inovatoare reușite tehnice” ale Imperiului Roman.

Totodată, multe alte apeducte furnizau apă și în orașe romane, iar unele dintre aceste orașe primeau mai multă apă atunci decât primesc în zilele noastre. Până acum, oamenii de știință au aflat despre existența a peste 2.000 de apeducte pe distanțe lungi.

„Aceste apeducte sunt în mare parte renumite pentru podurile lor impresionante, precum Pont du Gard din sudul Franței, care încă mai rezistă după două milenii. Însă, apeductele impresionează cel mai mult prin modul în care problemele din timpul construirii lor au fost rezolvate, probleme care le-ar da bătăi de cap chiar și inginerilor moderni”, a adăugat Cees Passchier.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O animație 3D dezvăluie cum erau construite podurile superbe din Evul Mediu

Top 10 informații esențiale despre arhitectura romană

Tehnologii antice uitate care au fost reinventate în era modernă

MISTERUL celebrelor apeductelor de tip ”puquios” din Peru a fost dezlegat. De ce au fost construite în formă de spirală – FOTO

Articolul Istoricii au descoperit sistemul ingenios prin care apeductele lumii antice au fost păstrate curate apare prima dată în Descopera.

Articol original

De ce apa din lacul IOR s-a făcut roșie? Misterul a fost descifrat

Autoritățile au reușit să afle de ce apele lacului IOR din Capitală s-au înroșit. De vină este o algă roșie care a invadat lacul. Aceasta nu este toxică și nu afectează calitatea apei sau fauna acvatică.

Apa lacului din parcul IOR s-a înroșit în luna februarie. Autoritățile au luat probe din apă și au avut mai multe piste, inclusiv o poluare masivă.

Rezultatele analizelor făcute de specialiștii de la Apele Române arată că algele sunt de vină.

„Colegii de la Apele Române ne informează că au identificat prezența unei alge roșii pe nume Crysococcus, conform ultimelor rezultate de analiză ale apei lacului IOR din București. Este o algă brun-aurie care are o perioadă de dezvoltare primăvara timpuriu, atunci când temperatura apei este până la 13 grade”, au anunțat reprezentanții Ministerului Mediului.

Alga descoperită în apele lacului bucureștean nu este de natură toxică. Prin urmare, prezența ei nu afectează nici calitatea apei și nici fauna acvatică.

Vă recomandăm să citiți și:

Algele albastre-verzi ar putea ajuta oamenii să supraviețuiască pe Marte

Algele pot fi folosite pentru a produce un combustibil care nu poluează: hidrogenul

Intoxicațiile cu cel mai folosit analgezic din lume sunt în creștere. Concluzia la care a ajuns un studiu

Fenomen fără precedent. Algele schimbă culoarea lacurilor din SUA

Articolul De ce apa din lacul IOR s-a făcut roșie? Misterul a fost descifrat apare prima dată în Descopera.

Articol original