Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată

În urmă cu mai bine de 19 milioane de ani, oceanele lumii erau pline de rechini, de aproximativ zece ori mai mult decât în zilele noastre. Apoi, dintr-o dată, acești mari prădători marini au dispărut aproape în totalitate.

Acest eveniment devastator și misterios de extincție în masă a fost descoperit abia recent printr-o serie de anchete accidentale, iar din dovezile pe care le avem până acum nu este încă clar ce a cauzat sfârșitul brusc al mai multor specii.

„Mă ocup cu studiul dinților de pești și solzi de rechini descoperiți în sedimentele de la mari adâncimi. Alături de colegii mei am decis să elaborăm o analiză de 85 de milioane de ani a abundenței de pești și rechini astfel încât să aflăm cum arăta variabilitatea normală a acelei populații pe termen lung”, a explicat Elizabeth Sibert, cercetător la Universitatea Yale.

Atunci când oamenii de știință au comparat raportul dintre denticulele antice de rechin cu alți dinți de pește îngropați până la 5.700 de metri adâncime pe fundul marin, aceștia au observat o schimbare clară a speciilor oceanice care a avut loc în urmă cu aproximativ 19 milioane de ani.

Un declin de două ori mai mare decât evenimentul de extincție Cretacic-Paleogen

Înainte de acest eveniment, mostrele de sedimente dețineau o abundență atât de denticule, cât și de dinți, care se desprind în mod natural de pe corpurile peștilor și ajung pe fundul mării. După acest punct, însă, doar o treime din mostre conțineau dovezi ale denticulelor de rechin.

La începutul Miocenului, între 16 și 20 de milioane de ani în urmă, sedimentele oceanului au trecut de la un conținut de o fosilă de rechin per cinci fosile de pești la o fosilă de rechin per 100 de fosile de pești.

Acest declin neașteptat al abundenței rechinilor este de două ori mai mare decât aceea din timpul evenimentului de extincție Cretacic-Paleogen, care a dus la dispariția a trei sferturi din plante și animale în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani.

O scădere accentuată a abundenței rechinilor

Prezența denticulelor antice în sedimentele oceanice este doar un indicator pentru numărul de rechini care înotau cândva în oceanele noastre, însă aceeași schimbare bruscă a modelului a fost observată în mai multe regiuni din lume.

În sedimente din Pacificul de Nord și de Sud, oamenii de știință au găsit dovezi ale unei scăderi accentuate a abundenței rechinilor, estimată la peste 90%. De asemenea, diversitatea rechinilor din oceanele lumii a scăzut cu peste 70% în același interval de timp, scrie Science Alert.

După această schimbare bruscă, care a avut loc cel mai probabil în mai puțin de 100.000 de ani, diversitatea rechinilor din oceanele Pământului nu a mai fost niciodată aceeași.

Rechinii de coastă sunt deja în stadiul de dispariție funcțională

În timp ce multe specii de rechini oceanici au dispărut în timpul acestui eveniment, rechinii de coastă au fost puțin mai norocoși. Descendențele din zilele noastre provin, în mare parte, de la acei supraviețuitori. În sedimentele depuse după evenimentul de dispariție, cercetătorii nu au găsit noi tipuri de denticule de rechin, ceea ce sugerează că au apărut puține specii de rechini după eveniment.

Aceasta este o descoperire îngrijorătoare, pentru că ar putea însemna că rechinii nu au abilitatea de a se recupera în totalitate după un eveniment brusc de dispariție. Din nefericire, ne îndreptăm cu pași repezi înspre un alt eveniment de dispariție.

Începând cu anii 1970, rechinii moderni au trecut printr-un declin de aproximativ 70%, în special din cauza pescuitului excesiv. Drept urmare, rechinii de coastă sunt acum în stadiu de dispariție funcțională în 19% din recifele de corali din lume. Odată dispăruți, cercetătorii se tem că diversitatea rechinilor va fi pierdută pentru totdeauna.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce se nasc rechinii tot mai slabi și bolnavi

Noi cercetări arată că rechinii folosesc câmpul magnetic al Pământului ca un compas

Cercetătorii au descoperit că trei specii de rechin din Noua Zeelandă strălucesc în întuneric

Un rechin de mărimea unei camionete, descoperit eșuat pe o plajă de către pescarii dintr-un stat american

Articolul Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată apare prima dată în Descopera.

Articol original

Extincția în masă care a pus capăt perioadei Triasic ar fi avut loc mult mai târziu decât s-a crezut până acum

Extincția Triasic–Jurasic care a pus capăt perioadei Triasic și a marcat începutul perioadei Jurasic, în urmă cu aproape 200 de milioane de ani, a fost cel mai mare eveniment de extincție în masă din istoria planetei noastre.

În total, în jur de 25% – 34% din genurile marine ar fi fost pierdute în timpul evenimentului, iar multe grupuri terestre au fost șterse de pe fața Pământului, astfel făcând loc dinozaurilor și prădătorilor care au dominat Terra pentru următorii 135 de milioane de ani.

Însă, noi cercetări sugerează că evenimentul de extincție a avut loc mai târziu decât s-a crezut inițial, iar descoperirile recente dezvăluie mai multe detalii despre factorii care au contribuit la dispariția în masă.

Ipoteza cea mai acceptată privind evenimentul din Triasic-Jurasic dă vina pe erupțiile vulcanice pentru pierderea vieții care a avut loc pe planeta noastră, deși alte idei, precum coliziunile cu asteroizi sau schimbările climatice treptate, au fost, de asemenea, prezentate.

Un indicator direct al evenimentului de extincție din Triasic–Jurasic

Noul studiu a analizat biomarcării de fosile din roci extrase din Canalul Bristol, de pe coasta Angliei, care în acea perioadă făcea parte din supercontinentul Pangeea.

Mostrele au arătat dovezi ale comunităților antice și complexe de microorganisme, acestea conținând indicatori ai condițiilor atmosferice de la acea vreme.

Schimbările ecosistemului din această regiune din Marea Britanie și bazinele din Europa centrală au fost folosite de mult timp ca indicatori a ceea ce s-a întâmplat atunci, o scădere bruscă a nivelului de carbon-13 organic fiind considerată un semn inițial al schimbărilor atmosferice care au dus la evenimentul de extincție.

Cu toate acestea, se pare că nu a fost un indicator direct al evenimentului Triasic–Jurasic, au spus oamenii de știință. Schimbările au provenit de la variații în nivelul mărilor și desalinizarea apei, care au creat în cele din urmă condițiile perfecte pentru acele microorganisme să prospere.

Extincția din Triasicul târziu s-a produs mai târziu decât s-a crezut inițial

Aceste schimbări au adus compoziția organică a oceanelor într-o fază de tranziție, dar cercetătorii au arătat că abia zeci de mii de ani mai târziu, în timpul perioadei Rhaetian, din Triasicul târziu, a început , de fapt, evenimentul de extincție, scrie Science Alert.

„Prin intermediul analizei semnăturilor chimice ale acestor microorganisme, am descoperit că extincția în masă din Triasicul târziu s-a produs mai târziu decât s-a crezut inițial”, a explicat Calum Peter Fox, de la Universitatea Curtin din Australia.

Cercetările susțin descoperirile unui studiu anterior care a arătat că activitatea magmatică avea loc în această regiune cu 100.000 de ani înainte de cea mai timpurie erupție cunoscută, asociată cu evenimentul de extincție.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Schimbările climatice ar fi dus la dispariția unor specii umane

Ascensiunea și declinul pădurilor tropicale au declanșat dispariția oamenilor timpurii și a megafaunei din Asia

Oamenii de știință avertizează că dispariția mamiferelor se apropie de un „al doilea val” fără precedent

Un asteroid și nu activitatea vulcanică a dus la dispariția dinozaurilor

Articolul Extincția în masă care a pus capăt perioadei Triasic ar fi avut loc mult mai târziu decât s-a crezut până acum apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original