Doi paleontologi amatori au descoperit cea mai mare captură de echinoderme din Jurasic din Regatul Unit

Atunci când Sally și Neville Hollingworth au început să „înnebunească” în timpul carantinei naționale din Marea Britanie, în loc să facă pâine sau să participe la întâlniri cu prietenii pe Zoom, cei doi paleontologi amatori au apelat la Google Earth.

Cuplul a pus la cale o nouă excursie, cu ajutorul imaginilor prin satelit care au dezvăluit situri ce în trecut au dus la descoperiri de fosile. La scurt timp, cei doi au dat peste un sit promițător în regiunea Cotswolds. Totuși, niciunul dintre ei nu se aștepta să găsească cele mai importante fosile descoperite pe teritoriul Regatului Unit în ultimele decenii.

Descoperirea lor, veche de 167 milioane de ani, a fost descrisă de Muzeul de Istorie Naturală de la Londra drept cea mai mare captură de echinoderme din Jurasic, un grup de animale care include steaua de mare și ariciul de mare, din Regatul Unit.

O colecție fără precedent de fosile de stele de mare

„Imediat ce restricțiile au fost ridicate, am primit permisiunea să desfășurăm cercetări la fața locului”, a spus Sally, în vârstă de 50 de ani.

Inițial, lespedea descoperită la sit „părea destul de anostă”, însă după ce a pregătit-o în garajul lor, Neville, în vârstă de 60 de ani, a început să țipe după Sally, spunându-i că trebuie neapărat să vadă ce au găsit, scrie The Guardian.

Până acum, peste 1.000 de specimene importante au fost excavate de la situl arheologic, locul în care se află nefiind deocamdată dezvăluite publicului. De asemenea, o colecție fără precedent de fosile de stele de mare a fost găsită aici. Mai mult, paleontologii au descoperit și trei specii noi.

„Este de-a dreptul ireal. Aceste creaturi trăiau pe vremea dinozaurilor”

Experții au spus că descoperirea celor doi paleontologi amatori va oferi informații cruciale care vor contribui la explicarea istoriei evolutive a acestor creaturi marine.

„Arată destul de anost, însă apoi începi să le dezvălui toate detaliile și starea lor este uimitoare. Mă uit la această creatură mică, veche de 167 milioane de ani. Este de-a dreptul ireal. Aceste creaturi trăiau pe vremea dinozaurilor”, a mai spus Sally.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Zeci de fosile ale unor creaturi preistorice, descoperite întâmplător într-o pădure petrificată din California

Fosile dezvăluie că cefalopodele ar putea fi cu 30 de milioane de ani mai vechi decât am crezut

Un proiect secret al armatei americane din timpul Războiului Rece a descoperit fosile ciudate în solul înghețat din Groenlanda

Paleontologii au descoperit fosilele celui mai vechi titanosaur. Făcea parte din grupul celor mai mari dinozauri care au pășit pe Terra

Articolul Doi paleontologi amatori au descoperit cea mai mare captură de echinoderme din Jurasic din Regatul Unit apare prima dată în Descopera.

Articol original

O creatură bizară cu dinți din abundență este un animal complet unic și nedescris până acum

Faceți cunoștință cu Ophiojura, un animal bizar din adâncurile mărilor pe care oamenii de știință de la Muzeul de Istorie Naturală din Franța l-au descoperit în 2011, în timp ce explorau vârful unui munte izolat numit Banc Durand, la 500 de metri sub valuri și la 200 de kilometri est de Noua Caledonie, în sud-vestul Oceanului Pacific.

Fiind un expert în animalele de mare adâncimi, Tim O’Hara a știut imediat că animalul era cu adevărat special atunci când l-a văzut pentru prima oară în 2015.

Creatura are opt brațe, fiecare cu o lungime de 10 centimetri și șiruri de cârlige și spini, dar și dinți spectaculoși. Analizele microscopice au dezvăluit o abundență de șiruri de dinți ascuțiți care căptușesc fiecare maxilar, despre care cercetătorii cred că sunt folosite pentru a prinde și a sfărâma prada.

Un animal complet unic și nedescris până acum

O’Hara și colegii săi au publicat un studiu în jurnalul Proceedings of the Royal Society B care arată că Ophiojura reprezintă într-adevăr un tip de animal complet unic și nedescris până acum. Aceasta este ultima specie cunoscută a unei descendențe antice, precum celacantul sau tuatara.

Oamenii de știință au comparat ADN-ul de la serie de specii marine diferite și au ajuns la concluzia că Ophiojura este separată de cele mai apropiate rude vii ale sale prin aproximativ 180 de milioane de ani de evoluție. Asta înseamnă că cel mai recent strămoș comun al lor a trăit în Triasic sau Jurasicul timpuriu, atunci când dinozaurii abia începeau să se răspândească pe planetă.

Încă o dovadă a originilor antice ale creaturii

De atunci, strămoșii lui Ophiojura au continuat să evolueze, ajungând în cele din urmă la situația de astăzi, în care animalul este singurul supraviețuitor cunoscut dintr-o descendență evolutivă care datează din urmă cu 180 de milioane de ani, potrivit Science Alert.

În mod uimitor, cercetătorii au găsit oase fosilizate mici care seamănă cu noua specie în roci din Jurasic (vechi de 180 de milioane de ani) din nordul Franței, ceea ce este încă o dovadă a originii lor antice.

Oamenii de știință obișnuiau să numească „fosile vii” animalele precum Ophiojura, însă denumirea nu este foarte corectă. Organismele vii nu rămân înghețate în timp de milioane de ani fără să se schimbe deloc. Strămoșii lui Ophiojura ar fi continuat să evolueze, în moduri foarte subtile, în ultimii 180 de milioane de ani.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O creatură bizară și acoperită cu buline a eșuat pe o plajă din Carolina de Nord

„O grămadă încâlcită” găsită pe o plajă din SUA este, de fapt, o creatură marină ciudată

O misterioasă creatură „roșie” cu multe brațe, descoperită eșuată pe o plajă. Despre ce specie ar fi vorba

Creatura din ocean care îi îngrozește pe marii rechini albi

Articolul O creatură bizară cu dinți din abundență este un animal complet unic și nedescris până acum apare prima dată în Descopera.

Articol original

O fosilă fantastică din Jurasic surprinde un prădător care devine la rândul său pradă

Cândva în timpul Jurasicului timpuriu, o creatură antică asemănătoare unui calamar a străpuns un crustaceu gustos cu tentaculele sale. Tocmai când începea să se înfrupte din gustarea sa, calamarul a început și el să fie mâncat.

Un prădător mult mai mare a intervenit și a smuls o bucată din calamar, iar apoi a plecat, lăsând în urmă rămășițele acestui ospăț.

După aproximativ 180 de milioane de ani mai târziu, scene fosilizată a fost descoperită într-o carieră din Germania, iar după analize detaliate arheologii cred că au înțeles cine se afla în acel moment în vârful lanțului trofic.

Potrivit experților, cefalopodul dispărut și similar unui calamar, cunoscut drept belemnit, a fost cel mai probabil ucis de un crocodil, rechin sau alt tip de pește prădător antic.

Orice ar fi fost, prădătorul uriaș nu a zăbovit prea mult timp pentru a-și termina mâncarea, cel mai probabil din cauza faptului că cefalopodele au ciocuri tari, ascuțite și dificil de digerat.

Creaturile antice înfulecau întreaga pradă, înghițind chiar și părțile tari ale calamarului

Asta înseamnă că prădătorul nu ar fi fost un ihtiozaur, chiar dacă fosilele acestor reptile marine dispărute sugerează că erau destul de pricepute la evitarea zonelor tari ale belemnitului.

Pe de altă parte, stomacurile fosilizate ale crocodililor marini și peștilor prădători sugerează că aceste creaturi înfulecau întreaga pradă, înghițind chiar și părțile tari ale calamarului.

Totuși, consumarea întregului calamar nu este neapărat un lucru bun. Un rechin fosilizat din perioada Jurasic, găsit tot în Germania, a fost descoperit cu o grămăjoară întreagă de ciocuri de belemnit în stomac, iar experții au spus că aceste structuri tari au cauzat cel mai probabil moartea rechinului. Ciocurile au creat un blocaj extrem în stomacul creaturii.

De ce este remarcabilă descoperirea?

După câteva experiențe neplăcute, autorii studiului sugerează că rechinii și crocodilii antici din Jurasic au învățat că trebuie doar să consume părțile moi ale calamarului, potrivit Science Alert.

„Noi sugerăm că asta reprezintă rămășițele mesei unui prădător vertebrat, posibil un rechin Hybodus hauffianus din Jurasicul timpuriu. Descoperirea este remarcabilă pentru că ne dezvăluie detalii despre comportamentul unui cefalopod și al unui prădător vertebrat”, au precizat oamenii de știință.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Imagini în premieră cu o specie extrem de rară de calamar care are „coarne de berbec”

Premieră în apele australiene: Cercetătorii au surprins mai mulți indivizi dintr-o specie bizară de calamar

Un superb calamar eșuat pe o plajă i-a uimit pe trecători. „Arăta ca un animal preistoric”

Creierul calamarilor este la fel de complex precum cel al câinilor

Articolul O fosilă fantastică din Jurasic surprinde un prădător care devine la rândul său pradă apare prima dată în Descopera.

Articol original

Extincția în masă care a pus capăt perioadei Triasic ar fi avut loc mult mai târziu decât s-a crezut până acum

Extincția Triasic–Jurasic care a pus capăt perioadei Triasic și a marcat începutul perioadei Jurasic, în urmă cu aproape 200 de milioane de ani, a fost cel mai mare eveniment de extincție în masă din istoria planetei noastre.

În total, în jur de 25% – 34% din genurile marine ar fi fost pierdute în timpul evenimentului, iar multe grupuri terestre au fost șterse de pe fața Pământului, astfel făcând loc dinozaurilor și prădătorilor care au dominat Terra pentru următorii 135 de milioane de ani.

Însă, noi cercetări sugerează că evenimentul de extincție a avut loc mai târziu decât s-a crezut inițial, iar descoperirile recente dezvăluie mai multe detalii despre factorii care au contribuit la dispariția în masă.

Ipoteza cea mai acceptată privind evenimentul din Triasic-Jurasic dă vina pe erupțiile vulcanice pentru pierderea vieții care a avut loc pe planeta noastră, deși alte idei, precum coliziunile cu asteroizi sau schimbările climatice treptate, au fost, de asemenea, prezentate.

Un indicator direct al evenimentului de extincție din Triasic–Jurasic

Noul studiu a analizat biomarcării de fosile din roci extrase din Canalul Bristol, de pe coasta Angliei, care în acea perioadă făcea parte din supercontinentul Pangeea.

Mostrele au arătat dovezi ale comunităților antice și complexe de microorganisme, acestea conținând indicatori ai condițiilor atmosferice de la acea vreme.

Schimbările ecosistemului din această regiune din Marea Britanie și bazinele din Europa centrală au fost folosite de mult timp ca indicatori a ceea ce s-a întâmplat atunci, o scădere bruscă a nivelului de carbon-13 organic fiind considerată un semn inițial al schimbărilor atmosferice care au dus la evenimentul de extincție.

Cu toate acestea, se pare că nu a fost un indicator direct al evenimentului Triasic–Jurasic, au spus oamenii de știință. Schimbările au provenit de la variații în nivelul mărilor și desalinizarea apei, care au creat în cele din urmă condițiile perfecte pentru acele microorganisme să prospere.

Extincția din Triasicul târziu s-a produs mai târziu decât s-a crezut inițial

Aceste schimbări au adus compoziția organică a oceanelor într-o fază de tranziție, dar cercetătorii au arătat că abia zeci de mii de ani mai târziu, în timpul perioadei Rhaetian, din Triasicul târziu, a început , de fapt, evenimentul de extincție, scrie Science Alert.

„Prin intermediul analizei semnăturilor chimice ale acestor microorganisme, am descoperit că extincția în masă din Triasicul târziu s-a produs mai târziu decât s-a crezut inițial”, a explicat Calum Peter Fox, de la Universitatea Curtin din Australia.

Cercetările susțin descoperirile unui studiu anterior care a arătat că activitatea magmatică avea loc în această regiune cu 100.000 de ani înainte de cea mai timpurie erupție cunoscută, asociată cu evenimentul de extincție.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Schimbările climatice ar fi dus la dispariția unor specii umane

Ascensiunea și declinul pădurilor tropicale au declanșat dispariția oamenilor timpurii și a megafaunei din Asia

Oamenii de știință avertizează că dispariția mamiferelor se apropie de un „al doilea val” fără precedent

Un asteroid și nu activitatea vulcanică a dus la dispariția dinozaurilor

Articolul Extincția în masă care a pus capăt perioadei Triasic ar fi avut loc mult mai târziu decât s-a crezut până acum apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original