Premieră europeană: Zimbri din Germania au sosit în Banatul Montan

Șapte masculi de zimbru au sosit din Germania în Banatul Montan, în locul cunoscut precum Măgura Zimbrilor, aceasta fiind prima relocare de acest fel din Europa.

Relocarea masculilor de zimbru a avut loc pe 30 mai, în Măgura Zimbrilor, din Banatul Montan. Cele 7 exemplare au sosit din Germania prin proiectul Life Re-Bison și vor contribui la diversitatea genetică a populație de zimbri din libertate.

Transportul a fost pregătit de către WWF România, Rewilding Europe și rezervațiile din Germania de unde provin zimbrii: Donaumoos, Bad Berleburg, Neumünster, Bielefeld.

Decizia relocării exemplarelor a fost luată în urma unui process de selecție complex și a consultărilor cu grupul de specialiști IUCN (IUCN SSC Bison Specialist Group) în etologia și conservarea speciei.

Zimbrii au petrecut împreună șase luni în rezervația Donaumoos pentru a se cunoaște și a facilita procesul de adaptare odată ajunși în mediul necunoscut al Munților Țarcu.

Masculii pot depăși la maturitate pot depăși 800 kg

„După 6 ani de proiect putem spune că am avut parte de multe premiere, de la faptul că am avut peste 25 de pui născuți în libertate, la datele GPS care ne indică faptul că un zimbru a ajuns la peste 2000 de metri altitudine în Munții Țarcu, iar acum am reușit să avem un transport unicat, format doar din masculi. Proiectul este unul de pionierat, iar asta ajută întreaga comunitate științifică din Europa să înțeleagă mai bine specia și să avem rezultate bune în conservarea ei.”, spune Marina Drugă, manager proiect LIFE RE-Bison, WWF-România.

După perioada de carantinare masculii nou-veniți vor păși în liberate unde, mulțumită ultimelor două transporturi din acest an, acum există o populație de 100 de zimbri, cea mai numeroasă din România.

Acești masculi sunt încă tineri, dar la maturitate pot depăși 800 kg, în timp ce femela de zimbru poate atinge peste 600 kg.

Masculii de zimbru sunt solitari și majoritatea timpului o petrec departe de grupul de female cu pui, dar revin în perioada de împerechere și peste iarnă.

„Nu se poate să nu îl tratăm cu respect”

„Când urmărim de la distanță un exemplar precum Bilbo, adus din Suedia în 2017, nu se poate să nu îl tratăm cu respect, precum un animal sălbatic. Nu avem cum să îl cântărim, dar acest mascul pare să ajungă la 900 kg. Peisajul îi prinde bine, este numai mușchi fiindcă parcurge zeci de km prin păduri, dealuri și pășuni; în plus, are mâncare din belșug”, declară Daniel Hurduzeu, ranger în Măgura Zimbrilor, potrivit Mediafax.

Reintroducerea zimbrilor în Carpații Meridionali se realizează în cadrul proiectului „Acţiuni urgente pentru refacerea populaţiilor de zimbru în România”, implementat de WWF România şi Rewilding Europe,cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE și alături de comunitățile locale.

Transporturile zimbrilor sunt posibile cu sprijinul Ministerului Mediului, Regiei Națională a Pădurilor – Romsilva, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Serviciul Teritorial Caraș-Severin, Gărzii Forestiere Județene Caraș-Severin, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Reșița, Primăriei comunei Armeniș și Ocolului Silvic Teregova.

Articolul Premieră europeană: Zimbri din Germania au sosit în Banatul Montan apare prima dată în Descopera.

Articol original

Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului

După ce au dominat planeta timp de peste 170 de milioane de ani, dinozaurii non-aviari au fost brusc șterși de pe fața Pământului în urma impactului unui asteroid uriaș care a lovit peninsula Yucatán (în America Centrală) în urmă cu 66 milioane de ani.

Coliziunea a declanșat o cascadă de devastare ecologică, reziduurile din atmosferă blocând lumina solară. Temperaturile de la suprafața Terrei au scăzut drastic, iar animalele au pierit. Cel puțin, asta este ceea ce paleontologii cred că s-a întâmplat.

Deși dovezile pentru acest impact de la sfârșitul Cretacicului sunt incontestabile, dezbaterea din comunitatea paleontologică a continuat, savanții întrebându-se dacă extincția dinozaurilor a fost abruptă sau graduală.

Extincțiile coincid într-adevăr cu o perioadă de schimbare ecologică de termen lung, în mare parte rezultatul descompuneri continue a supercontinentelor Laurasia și Gondwana. Nivelul crescut al mărilor, clima mai rece, răspândirea noilor habitate, precum și activitatea vulcanică, toate acestea ar fi putut juca un rol semnificativ în evenimentul de extincție în masă.

Diversitatea dinozaurilor a început un declin cu 10 milioane de ani înainte de impactul asteroidului

Până acum, analizele fosilelor nu au oferit dovezi convingătoare a unui declin în speciile de dinozaur înainte de extincție. Un studiu din 2016 a provocat ideea unei extincții bruște, însă concluzia s-a dovedit a fi discutabilă.

Acum, un nou studiu a oferit dovezi adiționale pentru ipoteza că dinozaurii non-aviari erau deja în pragul extincției înainte de evenimentele cataclismice ce au urmat impactului asteroidului.

Cercetătorii au analizat 1.600 de fosile de dinozauri pentru a evalua speciația și rata extincției a șase familii majore de dinozauri: Ankylosauridae, Ceratopsidae, Hadrosauridae, Dromaeosauridae, Troodontidae și Tyrannosauridae.

Oamenii de știință au descoperit că diversitatea dinozaurilor non-aviari a început un declin cu aproximativ 76 milioane de ani în urmă, adică 10 milioane de ani înainte de impactul asteroidului. Aceștia sugerează că declinul este legat de ratele crescute de extincție a speciilor mai vechi, care ar fi dus lipsă de noutate evolutivă și nu puteau să se adapteze la condițiile schimbătoare ale mediului.

„Perioadele mai reci duceau la extincții accentuate”

„Aceste rezultate sugerează că perioadele mai calde favorizau diversificarea dinozaurilor în timp ce perioadele mai reci duceau la extincții accentuate”, au mai scris autorii studiului, potrivit Science Alert.

„O explicație fiziologică pentru extincția declanșată de perioada de răcire ar putea fi ipoteza că, dacă determinarea sexului la dinozauri este dependentă de temperaturi, la fel ca în cazul crocodililor și țestoaselor, schimbarea sexului de către embrioni ar fi contribuit la pierderea diversității cu o climă globală rece la sfârșitul Cretacicului”, au adăugat cercetătorii.

În concluzie, datele incluse în noul studiu sugerează că extincția finală a dinozaurilor nu ar fi putut să fie atribuită exclusiv unui impact masiv de asteroid.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Urme de pași ale ultimilor dinozauri care au pășit pe teritoriul Marii Britanii, descoperite de cercetători

Mozazaurii, prădătorii feroce de pe vremea dinozaurilor care dominau oceanele

O descoperire fără precedent. Acestea sunt primele dovezi clare că dinozaurii își cloceau ouăle

Bebelușii de la T. Rex și alți dinozauri carnivori se nășteau pregătiți să vâneze

Articolul Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului apare prima dată în Descopera.

Articol original

Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată

În urmă cu mai bine de 19 milioane de ani, oceanele lumii erau pline de rechini, de aproximativ zece ori mai mult decât în zilele noastre. Apoi, dintr-o dată, acești mari prădători marini au dispărut aproape în totalitate.

Acest eveniment devastator și misterios de extincție în masă a fost descoperit abia recent printr-o serie de anchete accidentale, iar din dovezile pe care le avem până acum nu este încă clar ce a cauzat sfârșitul brusc al mai multor specii.

„Mă ocup cu studiul dinților de pești și solzi de rechini descoperiți în sedimentele de la mari adâncimi. Alături de colegii mei am decis să elaborăm o analiză de 85 de milioane de ani a abundenței de pești și rechini astfel încât să aflăm cum arăta variabilitatea normală a acelei populații pe termen lung”, a explicat Elizabeth Sibert, cercetător la Universitatea Yale.

Atunci când oamenii de știință au comparat raportul dintre denticulele antice de rechin cu alți dinți de pește îngropați până la 5.700 de metri adâncime pe fundul marin, aceștia au observat o schimbare clară a speciilor oceanice care a avut loc în urmă cu aproximativ 19 milioane de ani.

Un declin de două ori mai mare decât evenimentul de extincție Cretacic-Paleogen

Înainte de acest eveniment, mostrele de sedimente dețineau o abundență atât de denticule, cât și de dinți, care se desprind în mod natural de pe corpurile peștilor și ajung pe fundul mării. După acest punct, însă, doar o treime din mostre conțineau dovezi ale denticulelor de rechin.

La începutul Miocenului, între 16 și 20 de milioane de ani în urmă, sedimentele oceanului au trecut de la un conținut de o fosilă de rechin per cinci fosile de pești la o fosilă de rechin per 100 de fosile de pești.

Acest declin neașteptat al abundenței rechinilor este de două ori mai mare decât aceea din timpul evenimentului de extincție Cretacic-Paleogen, care a dus la dispariția a trei sferturi din plante și animale în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani.

O scădere accentuată a abundenței rechinilor

Prezența denticulelor antice în sedimentele oceanice este doar un indicator pentru numărul de rechini care înotau cândva în oceanele noastre, însă aceeași schimbare bruscă a modelului a fost observată în mai multe regiuni din lume.

În sedimente din Pacificul de Nord și de Sud, oamenii de știință au găsit dovezi ale unei scăderi accentuate a abundenței rechinilor, estimată la peste 90%. De asemenea, diversitatea rechinilor din oceanele lumii a scăzut cu peste 70% în același interval de timp, scrie Science Alert.

După această schimbare bruscă, care a avut loc cel mai probabil în mai puțin de 100.000 de ani, diversitatea rechinilor din oceanele Pământului nu a mai fost niciodată aceeași.

Rechinii de coastă sunt deja în stadiul de dispariție funcțională

În timp ce multe specii de rechini oceanici au dispărut în timpul acestui eveniment, rechinii de coastă au fost puțin mai norocoși. Descendențele din zilele noastre provin, în mare parte, de la acei supraviețuitori. În sedimentele depuse după evenimentul de dispariție, cercetătorii nu au găsit noi tipuri de denticule de rechin, ceea ce sugerează că au apărut puține specii de rechini după eveniment.

Aceasta este o descoperire îngrijorătoare, pentru că ar putea însemna că rechinii nu au abilitatea de a se recupera în totalitate după un eveniment brusc de dispariție. Din nefericire, ne îndreptăm cu pași repezi înspre un alt eveniment de dispariție.

Începând cu anii 1970, rechinii moderni au trecut printr-un declin de aproximativ 70%, în special din cauza pescuitului excesiv. Drept urmare, rechinii de coastă sunt acum în stadiu de dispariție funcțională în 19% din recifele de corali din lume. Odată dispăruți, cercetătorii se tem că diversitatea rechinilor va fi pierdută pentru totdeauna.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce se nasc rechinii tot mai slabi și bolnavi

Noi cercetări arată că rechinii folosesc câmpul magnetic al Pământului ca un compas

Cercetătorii au descoperit că trei specii de rechin din Noua Zeelandă strălucesc în întuneric

Un rechin de mărimea unei camionete, descoperit eșuat pe o plajă de către pescarii dintr-un stat american

Articolul Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată apare prima dată în Descopera.

Articol original