Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului

După ce au dominat planeta timp de peste 170 de milioane de ani, dinozaurii non-aviari au fost brusc șterși de pe fața Pământului în urma impactului unui asteroid uriaș care a lovit peninsula Yucatán (în America Centrală) în urmă cu 66 milioane de ani.

Coliziunea a declanșat o cascadă de devastare ecologică, reziduurile din atmosferă blocând lumina solară. Temperaturile de la suprafața Terrei au scăzut drastic, iar animalele au pierit. Cel puțin, asta este ceea ce paleontologii cred că s-a întâmplat.

Deși dovezile pentru acest impact de la sfârșitul Cretacicului sunt incontestabile, dezbaterea din comunitatea paleontologică a continuat, savanții întrebându-se dacă extincția dinozaurilor a fost abruptă sau graduală.

Extincțiile coincid într-adevăr cu o perioadă de schimbare ecologică de termen lung, în mare parte rezultatul descompuneri continue a supercontinentelor Laurasia și Gondwana. Nivelul crescut al mărilor, clima mai rece, răspândirea noilor habitate, precum și activitatea vulcanică, toate acestea ar fi putut juca un rol semnificativ în evenimentul de extincție în masă.

Diversitatea dinozaurilor a început un declin cu 10 milioane de ani înainte de impactul asteroidului

Până acum, analizele fosilelor nu au oferit dovezi convingătoare a unui declin în speciile de dinozaur înainte de extincție. Un studiu din 2016 a provocat ideea unei extincții bruște, însă concluzia s-a dovedit a fi discutabilă.

Acum, un nou studiu a oferit dovezi adiționale pentru ipoteza că dinozaurii non-aviari erau deja în pragul extincției înainte de evenimentele cataclismice ce au urmat impactului asteroidului.

Cercetătorii au analizat 1.600 de fosile de dinozauri pentru a evalua speciația și rata extincției a șase familii majore de dinozauri: Ankylosauridae, Ceratopsidae, Hadrosauridae, Dromaeosauridae, Troodontidae și Tyrannosauridae.

Oamenii de știință au descoperit că diversitatea dinozaurilor non-aviari a început un declin cu aproximativ 76 milioane de ani în urmă, adică 10 milioane de ani înainte de impactul asteroidului. Aceștia sugerează că declinul este legat de ratele crescute de extincție a speciilor mai vechi, care ar fi dus lipsă de noutate evolutivă și nu puteau să se adapteze la condițiile schimbătoare ale mediului.

„Perioadele mai reci duceau la extincții accentuate”

„Aceste rezultate sugerează că perioadele mai calde favorizau diversificarea dinozaurilor în timp ce perioadele mai reci duceau la extincții accentuate”, au mai scris autorii studiului, potrivit Science Alert.

„O explicație fiziologică pentru extincția declanșată de perioada de răcire ar putea fi ipoteza că, dacă determinarea sexului la dinozauri este dependentă de temperaturi, la fel ca în cazul crocodililor și țestoaselor, schimbarea sexului de către embrioni ar fi contribuit la pierderea diversității cu o climă globală rece la sfârșitul Cretacicului”, au adăugat cercetătorii.

În concluzie, datele incluse în noul studiu sugerează că extincția finală a dinozaurilor nu ar fi putut să fie atribuită exclusiv unui impact masiv de asteroid.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Urme de pași ale ultimilor dinozauri care au pășit pe teritoriul Marii Britanii, descoperite de cercetători

Mozazaurii, prădătorii feroce de pe vremea dinozaurilor care dominau oceanele

O descoperire fără precedent. Acestea sunt primele dovezi clare că dinozaurii își cloceau ouăle

Bebelușii de la T. Rex și alți dinozauri carnivori se nășteau pregătiți să vâneze

Articolul Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului apare prima dată în Descopera.

Articol original

Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată

În urmă cu mai bine de 19 milioane de ani, oceanele lumii erau pline de rechini, de aproximativ zece ori mai mult decât în zilele noastre. Apoi, dintr-o dată, acești mari prădători marini au dispărut aproape în totalitate.

Acest eveniment devastator și misterios de extincție în masă a fost descoperit abia recent printr-o serie de anchete accidentale, iar din dovezile pe care le avem până acum nu este încă clar ce a cauzat sfârșitul brusc al mai multor specii.

„Mă ocup cu studiul dinților de pești și solzi de rechini descoperiți în sedimentele de la mari adâncimi. Alături de colegii mei am decis să elaborăm o analiză de 85 de milioane de ani a abundenței de pești și rechini astfel încât să aflăm cum arăta variabilitatea normală a acelei populații pe termen lung”, a explicat Elizabeth Sibert, cercetător la Universitatea Yale.

Atunci când oamenii de știință au comparat raportul dintre denticulele antice de rechin cu alți dinți de pește îngropați până la 5.700 de metri adâncime pe fundul marin, aceștia au observat o schimbare clară a speciilor oceanice care a avut loc în urmă cu aproximativ 19 milioane de ani.

Un declin de două ori mai mare decât evenimentul de extincție Cretacic-Paleogen

Înainte de acest eveniment, mostrele de sedimente dețineau o abundență atât de denticule, cât și de dinți, care se desprind în mod natural de pe corpurile peștilor și ajung pe fundul mării. După acest punct, însă, doar o treime din mostre conțineau dovezi ale denticulelor de rechin.

La începutul Miocenului, între 16 și 20 de milioane de ani în urmă, sedimentele oceanului au trecut de la un conținut de o fosilă de rechin per cinci fosile de pești la o fosilă de rechin per 100 de fosile de pești.

Acest declin neașteptat al abundenței rechinilor este de două ori mai mare decât aceea din timpul evenimentului de extincție Cretacic-Paleogen, care a dus la dispariția a trei sferturi din plante și animale în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani.

O scădere accentuată a abundenței rechinilor

Prezența denticulelor antice în sedimentele oceanice este doar un indicator pentru numărul de rechini care înotau cândva în oceanele noastre, însă aceeași schimbare bruscă a modelului a fost observată în mai multe regiuni din lume.

În sedimente din Pacificul de Nord și de Sud, oamenii de știință au găsit dovezi ale unei scăderi accentuate a abundenței rechinilor, estimată la peste 90%. De asemenea, diversitatea rechinilor din oceanele lumii a scăzut cu peste 70% în același interval de timp, scrie Science Alert.

După această schimbare bruscă, care a avut loc cel mai probabil în mai puțin de 100.000 de ani, diversitatea rechinilor din oceanele Pământului nu a mai fost niciodată aceeași.

Rechinii de coastă sunt deja în stadiul de dispariție funcțională

În timp ce multe specii de rechini oceanici au dispărut în timpul acestui eveniment, rechinii de coastă au fost puțin mai norocoși. Descendențele din zilele noastre provin, în mare parte, de la acei supraviețuitori. În sedimentele depuse după evenimentul de dispariție, cercetătorii nu au găsit noi tipuri de denticule de rechin, ceea ce sugerează că au apărut puține specii de rechini după eveniment.

Aceasta este o descoperire îngrijorătoare, pentru că ar putea însemna că rechinii nu au abilitatea de a se recupera în totalitate după un eveniment brusc de dispariție. Din nefericire, ne îndreptăm cu pași repezi înspre un alt eveniment de dispariție.

Începând cu anii 1970, rechinii moderni au trecut printr-un declin de aproximativ 70%, în special din cauza pescuitului excesiv. Drept urmare, rechinii de coastă sunt acum în stadiu de dispariție funcțională în 19% din recifele de corali din lume. Odată dispăruți, cercetătorii se tem că diversitatea rechinilor va fi pierdută pentru totdeauna.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce se nasc rechinii tot mai slabi și bolnavi

Noi cercetări arată că rechinii folosesc câmpul magnetic al Pământului ca un compas

Cercetătorii au descoperit că trei specii de rechin din Noua Zeelandă strălucesc în întuneric

Un rechin de mărimea unei camionete, descoperit eșuat pe o plajă de către pescarii dintr-un stat american

Articolul Rechinii au dispărut aproape în totalitate în urmă cu 19 milioane de ani și nu și-au mai revenit niciodată apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cum vor încerca autorităţile italiene să rezolve problema natalităţii din peninsulă

Prim-ministrul italian Mario Draghi intenţionează să şteargă declinul ratei naşterii din peninsulă cu un plan de 21 de miliarde de euro care va include măsuri precum venitul universal pentru toţi muncitorii.

Situaţia se arată critică, după ce rata de natalitate din ţară a atins un nou minim în 2020, cu circa 16.000 de naşteri sub nivelul înregistrat în anul precedent. Experţii dau vina pe efectele economice ale pandemiei, impactul resimţindu-se din plin în rândurile femeilor, notează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

„Fără copii, soarta Italiei stă în îmbătrânire, iar apoi în dispariţie”, a declarat Draghi în cadrul unui eveniment dedicat creşterii numărului de familii. Premierul a adăugat că guvernul său vrea să extindă beneficiile pentru cupluri şi femei, inclusiv plăţile în cash pentru familiile cu cel puţin un copil.

Italia a raportat doar 404.000 de naşteri în 2020, cu 30% sub nivelul din urmă cu 30 de ani, conform agenţiei de statistică Istat, cu o medie de 1,24 copii per femeie, sub media din 2019 de 1,27. Doar două ţări din Europa au înregistrat o rată mai slabă: Spania şi Malta.

Impactul pandemiei a scurtat speranţa la viaţă

Totodată, impactul pandemiei a scurtat speranţa la viaţă din Italia cu 14 luni, potrivit Mediafax.

Noile măsuri vor intra în vigoare în luna iulie, urmând să adauge circa 6 miliarde de euro fondurilor deja existente. În plus, Italia plănuieşte să aloce aproximativ 5 miliarde de euro noilor grădiniţe şi şcolilor primare.

Prin comparaţie cu declinul din Italia, unele ţări est-europene şi Germania au înregistrat creşteri ale ratei natalităţii în ultimii ani, rezultate alimentate de un nivel relativ generos al alocaţiilor, programele de susţinere ale mamelor şi creşterea spaţiului din grădiniţe.

„Deşi motivele din spatele natalităţii scăzute sunt în cea mare parte de ordin economic, lipsa stabilităţii şi siguranţei sociale joacă, de asemenea, un rol important”, a spus Draghi.

Articolul Cum vor încerca autorităţile italiene să rezolve problema natalităţii din peninsulă apare prima dată în Descopera.

Articol original