Cea mai faimoasă stâncă din Australia, acoperită de cascade spectaculoase

Turiștii s-au grăbit să ajungă la Uluru pentru a vedea cu ochii lor cascadele create pe stânca sacră de cel mai recent fenomen meteorologic al Australiei.

Angajații Parcului Național Uluṟu-Kata Tjuṯa au publicat și pe pagina de Facebook o selecție de imagini cu „evenimentul meteorologic unic și extraordinar”.

„Apa de ploaie a făcut ca suprafața stâncii să-și schimbe culoarea. De la vișiniu la argintiu și chiar negru, fiecare latură a Uluru are o nuanță diferită, astfel că acest spectacol să fie deliciul oricărui fotograf. În urma ploii abundente, plantele din deșert înfloresc și multe animale ies din bârlog pentru a se împerechea sau a se hrăni”, au scris reprezentanții parcului.

Parcul a primit o șesime din precipitațiile anuale în doar două zile

Unele dintre acele animale au ieșit deja din ascunzători. Reprezentanții parcului au dezvăluit că mai multe broaște au devenit atât de active la clădirea Centrului Cultural încât au declanșat alarmele de securitate.

Uluru primește în jur de 300 mm de ploaie în medie în fiecare an, ceea ce înseamnă că parcul a primit o șesime din precipitațiile anuale în decurs de doar două zile. Precipitațiile au mai creat în trecut mici cascade pe Uluru, însă ploile recente au cauzat cascade foarte puternice, potrivit ABC News.

Unul dintre cele mai sacre situri aborigene din Australia

Reprezentanții parcului au spus că experiența de a vedea Uluru și cascadele sale după o ploaie puternică este foarte rară și nu toată lumea are parte de o asemenea șansă. În restul anului, răsăritul și apusul de soare creează priveliști în nuanțe de roșu și auriu.

Uluru, unul dintre cele mai sacre situri aborigene din Australia, a fost închis pentru alipiniști în octombrie 2019. Timp de zeci de ani, oamenii Anangu, care trăiesc la Uluru de peste 10.000 de ani, au cerut în repetate rânduri ca turiștii să nu se mai cațere pe stânca sacră. Parcul este administrat de oamenii Anangu și Guvernul australian încă din 1985.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce au descoperit oamenii de știință pe cadavrul unui cașalot eșuat pe o plajă din Australia

„Marele Război Emu” din Australia. De ce a declarat țara război împotriva păsărilor emu

Ce animal înfățișează cea mai veche pictură rupestră descoperită până acum în Australia

„Ingredientele vieții” au fost descoperite în formațiuni stâncoase din Australia, vechi de 3,5 miliarde de ani

Articolul Cea mai faimoasă stâncă din Australia, acoperită de cascade spectaculoase apare prima dată în Descopera.

Articol original

Cum au reușit lupii cenușii să supraviețuiască erei glaciare

Ultima eră glaciară a reprezentat o perioadă extrem de proastă pentru animale sălbatice. Lumea a înghețat, ecosistemele s-au schimbat, iar oamenii și animalele au concurat acerb pentru resursele disponibile.

În urmă cu 11.700 de ani, pe măsură ce epoca glaciară se apropia de sfârșit, majoritatea mamiferelor mari care cutreieră ceea ce este acum teritoriul Yukon din Canada dispăruseră, mai întâi marii erbivori, urmați rapid de marii prădători.

Lupii cenușii (Canis lupus) au fost unii dintre cei mai mari prădători care au reușit nu doar să supraviețuiască, ci au continuat să prospere, descendenții lor pășind în prezent prin pădurile din Yukon.

Mult timp cercetătorii s-au întrebat cum a fost posibil una ca asta? Răspunsul este posibil să fi fost găsit în urma unui studiu recent care a analizat oasele antice. Conform analizelor dinților și izotopilor, lupii au reușit să-și adapteze cu ușurință dieta, oferindu-le un avantaj de supraviețuire într-o lume în schimbare rapidă.

„Examinarea modelelor de uzură pe dinți și a urmelor chimice din oasele lupului ne pot spune multe despre modul în care a mâncat animalul și despre ce a mâncat de-a lungul vieții sale, până cu aproximativ câteva săptămâni înainte să moară”, a afirmat paleontologul Zoe Landry de la Universitatea Carleton din Canada, citată de Science Alert.

Lupii au mâncat carne proaspătă

Studiul s-a bazat pe oasele și dinții a 48 de lupi. Dintre acestea 31 de fiare antice au trăit cu între 50.000 și 26.000 de ani în urmă, iar fosilele lor se aflau în două colecții de stat din Canada. Aceste exemplare au fost comparate cu cele de la 17 lupi moderni, ale căror cranii au fost păstrate în colecția zoologică a Muzeului Canadian al Naturii.

Modul în care s-au păstrat dinții lupilor relevă ceea ce mâncau cel mai probabil. Necrofagii care se bazează, de regulă, pe resturile altor animale ar avea dinți foarte stricați din cauza oaselor crăpate; o dietă cu carne proaspătă, pe de altă parte, ar lăsa zgârieturi mai slabe.

Pe aceștia din urmă i-au găsit cercetătorii, într-o abundență mai mare, sugerând că este puțin probabil ca lupii să se bazeze pe resturi de hoituri. În mare măsură au putut să-și vâneze propria pradă. Dar care a fost prada?

Răspunsul a venit datorită analizei izotopilor. Izotopii stabili sunt preluați în plante din sol. Când aceste plante sunt consumate de animale, izotopii intră în dinți și oase și rămân acolo pentru tot restul vieții animalului. În cazul prădătorilor, precum lupii, izotopii se obțin atunci când prădătorul mănâncă erbivorul care a mâncat plante.

Animalele care i-au ajutat să supraviețuiască

Există profiluri de izotopi – adică diferitele proporții ale izotopilor, cum ar fi oxigenul, carbonul și azotul – din diferite specii erbivore din Pleistocen, colectate din oasele lor. Aceștia seamănă puțin cu o semnătură sau cu o amprentă. Modelarea software a fost utilizată pentru a elucida proporțiile izotopilor descoperiți în oasele lupilor antici și pentru a determina ce animale au mâncat cel mai probabil.

Credit foto: Eva Blue, Unsplash

Analiza a arătat că aproximativ 50 la sută din dieta lor a fost constituită dintr-o specie dispărută de cal pleistocen (Equus sp.). Restul a fost un amestec de bou moscat (Ovibos moschatus), oaie Dall (Ovis dalli) și ren (Rangifer tarandus), dar și puțin mamut lânos (Mammuthus primigenius).

În prezent, lupii din Yukon supraviețuiesc în principal cu reni și elani (genul Alces), ceea ce reprezintă o schimbare destul de semnificativă a dietei.

Cercetătorii cred că, în timp ce animalele de pradă ar fi putut deveni mai puțin numeroase la sfârșitul ultimei ere glaciare, declinul și dispariția altor prădători ar fi putut ajuta lupii, deschizând noi surse de hrană odată cu dispariția celor vechi.

Supraviețuirea unei specii depinde de o alta

„Lupii cenușii au arătat flexibilitate în adaptarea la schimbarea climei și o modificare a habitatului de la un ecosistem de stepă la pădurea boreală”, a declarat paleontologul Danielle Fraser de la Muzeul Naturii din Canada.

„Și supraviețuirea lor este strâns legată de supraviețuirea speciilor de pradă pe care sunt capabile să le mănânce”, a adăugat ea.

Cercetătorii afirmă că acest lucru are implicații importante pentru conservarea din prezent. Deși lupii sunt adaptabili, este posibil să nu se întâmple așa în continuare dacă sursa lor de hrană scade fără ca nimic să o înlocuiască.

Această cercetare arată că atât elanii, cât și renii ar trebui protejați, precum și ecosistemul pe care îl ocupă în Arctica canadiană, care este în prezent grav amenințat de problemele climatice.

Cercetarea a fost publicată în revista Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology.

Vă recomandăm să citiți și:

Imagini excepționale cu lupi, într-o pădure din Piatra Craiului. Ce analizează specialiștii

O singură peșteră din Germania ar putea fi una dintre originile domesticirii lupilor

Lupii preistorici erau diferiți de lupii cenușii, arată ADN-ul acestora, conform unui studiu

Cercetătorii din Ungaria au descoperit că lupii adulți se atașează de oameni la fel cum o fac și câinii

Articolul Cum au reușit lupii cenușii să supraviețuiască erei glaciare apare prima dată în Descopera.

Articol original

Imagini inedite. Mai mulți cerbi, filmați într-o pădure din Mureș

Mai mulți cerbi au fost filmați în timp ce trec printr-o pădure din Mureș. Animalele au fost văzute de un angajat al ocolului silvic în timpul unei misiuni de monitorizare a faunei.

Cerbii au fost filmați în Ocolul Silvic Răstolița din cadrul Direcției Silvice Mureș. Pădurea este administrată de Romsilva, iar angajații regiei fac în permanentă acțiuni de monitorizarea a faunei.

Specialiștii studiază animalele și fac analize privitoare la numărul și comportamentul acestora.

Cârdurile de cerbi se alcătuiesc după boncănit

„Din toamnă și până primăvara, cerbul este sociabil. În această perioadă, masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Cârdurile de cerbi se alcătuiesc după boncănit, perioada de împerechere care are loc toamna,şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie. Cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar”, au explicat reprezentanții Romsilva pe Facebook, potrivit Mediafax.

Direcția Silvică Mureș administrează prin 10 ocoale silvice 181.356 hectare de fond forestier.

Articolul Imagini inedite. Mai mulți cerbi, filmați într-o pădure din Mureș apare prima dată în Descopera.

Articol original

De ce apa din lacul IOR s-a făcut roșie? Misterul a fost descifrat

Autoritățile au reușit să afle de ce apele lacului IOR din Capitală s-au înroșit. De vină este o algă roșie care a invadat lacul. Aceasta nu este toxică și nu afectează calitatea apei sau fauna acvatică.

Apa lacului din parcul IOR s-a înroșit în luna februarie. Autoritățile au luat probe din apă și au avut mai multe piste, inclusiv o poluare masivă.

Rezultatele analizelor făcute de specialiștii de la Apele Române arată că algele sunt de vină.

„Colegii de la Apele Române ne informează că au identificat prezența unei alge roșii pe nume Crysococcus, conform ultimelor rezultate de analiză ale apei lacului IOR din București. Este o algă brun-aurie care are o perioadă de dezvoltare primăvara timpuriu, atunci când temperatura apei este până la 13 grade”, au anunțat reprezentanții Ministerului Mediului.

Alga descoperită în apele lacului bucureștean nu este de natură toxică. Prin urmare, prezența ei nu afectează nici calitatea apei și nici fauna acvatică.

Vă recomandăm să citiți și:

Algele albastre-verzi ar putea ajuta oamenii să supraviețuiască pe Marte

Algele pot fi folosite pentru a produce un combustibil care nu poluează: hidrogenul

Intoxicațiile cu cel mai folosit analgezic din lume sunt în creștere. Concluzia la care a ajuns un studiu

Fenomen fără precedent. Algele schimbă culoarea lacurilor din SUA

Articolul De ce apa din lacul IOR s-a făcut roșie? Misterul a fost descifrat apare prima dată în Descopera.

Articol original

De ce s-au schimbat atât de puțin crocodilii de pe vremea dinozaurilor până acum

Crocodilii sunt o specie foarte interesantă pentru oamenii de știință. Au rămas aproape la fel cu cei din perioadele istorice în care se plimbau și dinozaurii pe Terra. Cum evoluează, de fapt, această reptilă?

Crocodilii de astăzi arată foarte asemănător cu cei din perioada jurasică, acum aproximativ 200 de milioane de ani. Există, de asemenea, foarte puține specii în viață astăzi – doar 25. Alte animale, cum ar fi șopârle și păsări, au obținut o diversitate de multe mii de specii în același timp sau mai puțin.

Preistoria a văzut, de asemenea, tipuri de crocodil pe care nu le vedem în prezent, inclusiv giganți la fel de mari ca dinozaurii, mâncătorii de plante ori cei care trăiau în mare. În noua cercetare, publicată în revista Nature Communications Biology, oamenii de știință explică modul în care crocodilii urmează un model de evoluție cunoscut sub numele de „echilibru punctat”.

Cum au evoluat crocodilii, încă din perioada dinozaurilor

Rata evoluției lor este, în general, una lentă, dar ocazional evoluează mai repede, deoarece mediul s-a schimbat. În special, această nouă cercetare sugerează că evoluția lor accelerează atunci când clima este mai caldă și că mărimea corpului lor crește.

Autorul principal al studiului, dr. Max Stockdale, de la Școala de Științe Geografice a Universității din Bristol, SUA, a declarat: „Analiza noastră a folosit un algoritm de învățare automată pentru a estima ratele de evoluție. Rata evolutivă este cantitatea de schimbare care a avut loc într-un anumit timp, pe care o putem afla comparând măsurătorile din fosile și luând în considerare cât de vechi sunt.

Pentru studiul nostru am măsurat dimensiunea corpului, ceea ce este important, deoarece are legătură cu cât de repede cresc animalele, cât de multă hrană au nevoie, cât de mari sunt populațiile lor și cât de probabil vor dispărea”, informează Science Daily.

Constatările arată că diversitatea limitată a crocodililor și aparenta lor lipsă de evoluție este rezultatul unei rate evolutive lente. Se pare că crocodilii au ajuns la un corp care a fost suficient de eficient și de versatil încât să nu fie nevoie să-l schimbe pentru a supraviețui.

Cum au supraviețuit crocodilii, după ce au dispărut dinozaurii

Această versatilitate ar putea fi o explicație de ce crocodilii au supraviețuit impactului meteoritului la sfârșitul perioadei Cretacice, în care dinozaurii au pierit. Crocodilii prosperă în general mai bine în condiții calde, deoarece nu își pot controla temperatura corpului și necesită căldură din mediu.

Clima din epoca dinozaurilor a fost mai caldă decât este astăzi și asta poate explica de ce au existat mult mai multe soiuri de crocodil decât vedem acum. A putea extrage energie din Soare înseamnă că nu trebuie să mănânce la fel de mult ca un animal cu sânge cald ca o pasăre sau un mamifer.

Următorul pas pentru cercetarea echipei este de a afla de ce unele tipuri de crocodil preistoric au dispărut, în timp ce altele nu.

Vă invităm să citiți și:

O specie de crocodili dispărută se deplasa pe două picioare

Podul crocodililor, cea mai ciudată atracţie turistică din Costa Rica – VIDEO

Cercetătorii au pus crocodilii să asculte muzică clasică în timp ce se aflau într-un aparat RMN pentru a afla mai multe informaţii despre dinozauri

A fost descoperit cel mai vechi reprezentant al unei specii de crocodili. A trăit în urmă cu 170 de mii de ani şi era asemănător cu T. Rex

Articolul De ce s-au schimbat atât de puțin crocodilii de pe vremea dinozaurilor până acum apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Girafe pitice, găsite pentru prima dată în sălbăticie

În timp ce analizau niște fotografii cu o populație de girafe din Parcul Național Murchison Falls, Uganda, un grup de cercetători a observat ceva neobișnuit. Una dintre girafele sălbatice părea puțin diferită de celelalte, având picioarele mult mai scurte, în ciuda faptului că arăta a avea un corp de subadult. Apoi, în timpul unor cercetări similare în Namibia, au văzut o a doua girafă sălbatică cu anomalii morfologice similare.

Puii de girafă se maturizează între trei și șase ani, iar despre această a doua girafă se crede că s-a născut în 2014, ceea ce înseamnă că animalul ar fi trebui să prezinte lungimea picioarelor unui adult.

Cercetătorii cred că ambele girafe sunt afectate de o afecțiune similară cu displazia scheletică (un termen folosit pentru o serie de condiții care afectează lungimea membrelor, inclusiv nanismul).

Girafele adulte, în funcție de populațiile din care provin, au o înălțime cuprinsă între 4,6 până la 6,1 metri, iar măsurarea lor nu este o sarcină ușoară pentru specialiști, mai ales pentru că nu vor să le petrube din mediul lor deoarece le-ar putea afecta comportamentul sau chiar supraviețuirea.

Măsurătorile moderne au arătat că girafele erau mai scunde

Pentru a depăși această situație, a fost dezvoltată o metodă de măsurare a elefanților numită fotogrammetrie care este folosită și în cazul altor animale, precum girafele. Tehnica utilizează un telemetru cu laser pentru a măsura distanța dintre caracteristicile de interes. Prin măsurarea distanței dintre pixelii digitali din fotografie și compararea lor cu dimensiunea reală a caracteristicii punctului central, se pot efectua măsurători precise din fotografii cu animale mari, inclusiv girafele.

Folosind această tehnică, cercetătorii au reușit să stabilească faptul că cele două girafe care păreau neobișnuit de scunde difereau, într-adevăr, față de înălțimea medie a fiecărei populații de girafe.

Girafa din Uganda avea o falangă (segmentul osos cel mai de jos al piciorului) care avea aproximativ aceeași lungime cu cea a semenilor săi, însă această parte a piciorului era semnificativ mai scurtă la girafa namibiană, fiecare măsurând 21,2 centimetri, respectiv 15,8 centimetri. Ambele animale aveau dimensiuni metacarpiene și radiale sub medie.

Interesant este faptul că girafa ugandeză a compensat o parte din statura sa scurtă cu dimensiunea gâtului care era puțin mai lungă decât cea a unei girafe subadulte, de aproape 1,5 metri, comparativ cu cea normală de 1,4 metri. La acest aspect, girafa namibiană a fost din nou sub medie, potrivit IFLScience.

Primele cazuri de displazie scheletică la girafe

Autorii cercetării au descris că a fost prima dată când acest tip de displazie scheletică a fost raportată la girafele sălbatice și, după ce au vorbit cu unii specialiști din grădinile zoologice, nu pare să fi fost raportat niciun caz nici la animale captive. Cât de obișnuită este această situație în natură este greu de dedus din sondajele fotografice, iar o cercetare în acest sens este destul de dificil de realizat.

Faptul că până acum nu au mai fost raportate astfel de situații, inclusiv în grădinile zoologice, indică totuși că este probabil să fie cazuri destul de rare.

Cercetătorii nu pot să stabilească cu exactitate de ce aceste două animale nu au picioarele atât de lungi precum celelate girafe. „Speculăm că aceste displazii scheletice pot fi asociate cu anumite tulburări genetice, deoarece apariția displaziei scheletice este adesea înrădăcinate în etiologii moleculare”, a afirmat co-autorul cercetării dr. Michael B Brown, biolog de conservare al Giraffe Conservation Foundation.

Acesta a amintit că populația de girafe din Parcul Național Murchison Falls din Uganda s-a redus semnificativ la sfârșitul anilor 1980, ca urmare a tulburărilor civile și braconajului. Ulterior, numărul girafelor a început să crească, ajungând în prezent la peste 1.500 de indivizi.

Cercetarea a fost publicată în revista BMC Research Notes și este prima care descrie girafe pitice cu această afecțiune, descoperite în sălbăticie.

Vă recomandăm să citiți și:

10 lucruri inedite pe care trebuie să le ştii despre girafe

De unde provine modelul pătat de pe blana girafelor şi care este rolul lui

Girafele şi elefanţii din Africa au fost ”surprinşi” de zăpadă

Secretul genetic al girafei, cel mai faimos şi graţios gigant al savanei Africane, a fost elucidat

Articolul Girafe pitice, găsite pentru prima dată în sălbăticie apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Imagini rare din sălbăticie: Un astfel de atac între prădători nu a mai fost surprins de camere până acum

Un atac neobișnuit a fost surprins de camerele video ale oamenilor de știință în Rezervația Naturală Maya din Guatemala în martie 2019.

Cercetătorii au descris interacțiunea rară dintre doi prădători, un jaguar și un ocelot, într-un studiu publicat în decembrie 2020 în jurnalul Biotropica.

În trecut, rămășițe de la oceloți au fost descoperite în excrementele de la jaguar, astfel sugerând că felina mai mare vânează și se hrănește uneori cu felina mai mică. Jaguarii pot ajunge până la greutăți de 113 kilograme, în funcție de sexul animalului, în timp ce oceloții pot ajunge doar la aproximativ 20 de kilograme. Ambele feline sunt carnivore și consumă animale precum pești, broaște, rozătoare și maimuțe. Totuși, uneori, oceloții pot ajunge pe meniul jaguarilor.

„O astfel de situație poate apărea din cauza resurselor de apă limitate”

Până acum, un astfel de atac nu a mai fost surprins de camere.

„Deși astfel de interacțiuni între prădători sunt rare, există unele cazuri în care pot deveni mai prevalente, iar o astfel de situație poate apărea din cauza resurselor de apă limitate”, a explicat Daniel Thornton, unul dintre autorii studiului și profesor la Washington State University. Cu alte cuvinte, prădătorii precum jaguarii și oceloții sunt mai predispuși la astfel de interacțiuni dacă folosesc aceleași surse de apă.

Astfel de atacuri vor deveni tot mai frecvente

Oamenii de știință au surprins imagini cu atacul dintre jaguar și ocelot în timpul unei luni deosebit de aride dintr-un an secetos. Aceste perioade de secetă ar putea deveni mai pronunțate pe măsură ce criza climatică continuă să încălzească planeta noastră, astfel că sursele de apă ar putea deveni mai rare și aceste interacțiuni dintre prădători  mai frecvente, scrie Live Science.

În imagini se poate vedea cum ocelotul intră din partea dreaptă și se îndepărtează de cameră, ducându-se spre marginea apei. În timp ce se deplasează spre apă, un mascul jaguar apare din partea stângă și apucă felina de gât. Cele două pisici dispar apoi în întunericul nopții.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Imagini în premieră arată cum face față o broască țestoasă la atacul unui rechin

Cum pot fi explicate imaginile în care o caracatiță pare că lovește intenționat un pește

Imagini spectaculoase cu zimbri care se luptă, surprinse în Parcul Natural Vânători Neamț

Imagini spectaculoase: O haită de lupi își marchează teritoriul într-o pădure din Munții Piatra Craiului

Articolul Imagini rare din sălbăticie: Un astfel de atac între prădători nu a mai fost surprins de camere până acum apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Minune de sărbători: Un cățel și-a regăsit familia după nouă luni de la dispariție

Un cățel și-a regăsit familia după nouă luni de la dispariție. Buldogul Minnie a dispărut din grădina unei case din Moreton-in-Marsh, un sat de aproximativ trei mii de locuitori din sud-vestul Angliei, în martie.

Pentru proprietarii câinelui au fost luni de disperare, însă în preajma Crăciunului Minnie a fost găsită, cu o rană gravă la picior, rătăcind pe stradă în Hapton, Lancashire, la o distanță de 270 de kilometri de casă.

Cel care a luat câinele în îngrijire a fost Ryan King: l-a dus într-o clinică veterinară, deoarece avea nevoie de o intervenție chirurgicală care i-a salvat viața, nu și piciorul rănit.

Veterinarul a descoperit că Minnie avea un microcip înregistrat pe numele unei familii care locuia departe și care o raportase dispărută în martie.

Acum, câinele cu trei picioare s-a întors cu familia sa: imediat ce a recunoscut drumul a început să tragă de lesă în ciuda handicapului și a sărit efectiv în brațele proprietarului său, potrivit Mediafax.

Articolul Minune de sărbători: Un cățel și-a regăsit familia după nouă luni de la dispariție apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

O nouă descoperire în peștera Movile, ecosistemul unic în lume aflat pe teritoriul României. Cine este „Regele Peșterii”

Adânc într-o peșteră din România, unde concentrațiile de oxigen sunt aproape la jumătatea nivelului cu care suntem noi obișnuiți și sulful este pretutindeni, cercetătorii sunt în căutare de semne de viață.

Aici, un ecosistem unic în lume s-a format în ciuda condițiilor nefavorabile cauzate de bacteriile chemosintezei care consumă dioxid de carbon (CO2) și metan. Organismul uman nu ar rezista într-un astfel de mediu, însă noi cercetări publicate în jurnalul ZooKeys dezvăluie că acest peisaj extrem de neplăcut are un conducător, anume un miriapod troglobiont (organism care trăiește exclusiv în peșteri). „Bestia” măsoară doar 52 de centimetri în lungime, însă este cel mai mare locuitor al peșterii descoperit până acum.

Cryptops speleorex, după cum a fost denumit, înseamnă „Regele Peșterii”.

5 milioane de ani într-un întuneric fără sfârșit

Peștera Movile a fost izolată pentru prima oară de lumea exterioară în neogen, cu aproximativ 5,5 milioane de ani în urmă, și a rămas așa până la descoperirea sa în 1986, atunci când o echipă de muncitori români căuta un loc pentru construirea unei centrale electrice. Ar fi ușor de crezut că un astfel de loc, izolat de lumea exterioară și care conține condiții ostile, ar putea fi lipsit de viață, însă la scurt timp oamenii au descoperit că peștera găzduia propriul său tip de viață.

Până acum, cercetătorii au descoperit în peșteră 35 de specii, printre care un scorpion de apă troglobiont, păianjeni araneomorfi și lipitori, iar oamenii de știință se așteaptă să găsească și altele.

Animalul descoperit este un prădător veninos

Echipa care a identificat miriapodul și a descoperit „Regele Peșterii” a început investigarea creaturii având dubii privind teoriile care sugerează că peștera Movile este locuită de specii de suprafață răspândite în Europa. Specimenul a fost colectat de speologii Șerban Sârbu și Alexandra Maria Hillebrand, iar apoi trimis la oamenii de știință dr. Varpu Vahtera (Universitatea Turku din Finlanda), prof. Pavel Stoev (Muzeul Național de Istorie Naturală din Bulgaria) și dr. Nesrine Akkari (Muzeul de Istorie Naturală din Austria), potrivit IFL Science.

„Rezultatele noastre au dezvăluit că miriapodul din Movile este diferit din punct de vedere morfologic și genetic, astfel sugerând că a evoluat de-a lungul a milioane de ani într-un taxon cu totul nou care este mai bine adaptat la viața din întunericul fără sfârșit. Miriapodul descris de noi este un prădător veninos, de departe cel mai mare dintre animalele din peșteră descrise anterior”, au scris cercetătorii în studiul lor.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Singurul loc de pe planetă unde viaţa ar continua şi după un atac nuclear se află în România. De ce este accesul interzis

Aspretele, o fosilă vie și cea mai rară specie de pește din Europa, a fost redescoperit într-un râu din România

Vânătoarea pentru două specii de gâscă, suspendată de judecători în România

Cum au apărut „șmecherul” și „carnetul de șmecher” în România?

Articolul O nouă descoperire în peștera Movile, ecosistemul unic în lume aflat pe teritoriul României. Cine este „Regele Peșterii” apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Un petrolier vechi de 45 de ani ar putea produce o catastrofă în Marea Roșie. Va fi unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie

Ecosistemele marine au de suferit din plin din cauza schimbărilor climatice și a încălzirii globale. Poluarea, în diverse forme, este unul dintre factorii majori care a generat această situație. Soarta vieții marine și a recifelor de corali din Marea Roșie, respectiv a milioane de oameni, stă într-un petrolier vechi de 45 de ani, denumit „bomba plutitoare”.

FSO Safer, un petrolier vechi de 45 de ani, ruginește treptat în largul coastei de vest a Yemenului, având un milion de barili de petrol în cală.

Neglijată de proprietarii săi de mai bine de cinci ani, această navă veche masivă reprezintă un pericol grav pentru mediu, putând genera una dintre cele mai mari catastrofe din istorie.

De la izbucnirea războiului pe continent între rebelii Houthi, aliați cu Iranul, și forțele conduse de Arabia Saudită, compania petrolieră de stat yemenită a pierdut accesul la navă, inclusiv pentru reparații, iar forțele rebele au refuzat până acum intervenția Organizației Națiunilor Unite în acest caz.

Un potențial dezastru regional de mediu și umanitar

Conform statu quo-ului, experții de mediu avertizează că este doar o chestiune de timp înainte ca toate cele 34 de tancuri de stocare a petrolului de pe nava Safer să se scufunde în mare, provocând o deversare de petrol de patru ori mai mare decât dezastrul Exxon Valdez din 1989. Atunci, 260.000 de barili de petrol s-au scurs în largul Alaskăi.

„O scurgere de 1 milion de barili garantează un dezastru regional de mediu și umanitar”, a avertizat un nou studiu citat de Science Alert.

O astfel de situație ar afecta sănătătatea și mijloacele de trai ale milioane de oameni care trăiesc în circa șase țări de-a lungul coastei Mării Roșii. „Aerul pe care îl respiră, mâncarea pe care o pescuiesc din mare și desalinizarea apei sunt toate expuse unui risc imediat”, mai spun autorii studiului.

Experții care au realizat cercetarea avertizează că, din cauza curenților oceanici din zonă, petrolul va fi distribuit către recifele de corali care acoperă aproape toți cei 4.000 de kilometri de pe coasta Mării Roșii.

Posibilul deces al unuia dintre cele mai curate recife din lume

Golful Aqaba, situat în cel mai nordic colț al Mării Roșii, găzduiește unul dintre cele mai curate ecosisteme de recif din lume, iar coralii săi s-au dovedit remarcabil de rezistenți la temperaturile în creștere și la acidificarea oceanelor. O deversare de petrol la magnitudinea menționată mai sus ar putea însemna decesul lor.

Cercetătorii avertizează că se pierde timp prețios deoarece petrolierul Safer se află, în prezent, în ultimele stadii de eroziune și ne apropiem de cel mai prost sezon pentru o deversare de petrol.

În luna mai a acestui an, o gaură prin care intra apă de mare în corpul vasului a fost temporar reparată. La scurt timp după aceea, în septembrie, oficialii din Arabia Saudită au susținut că au găsit un „punct de petrol” lângă navă, care se află chiar pe ruta de transport maritim a Mării Roșii.

Deși aceste rapoarte nu au fost verificate, dacă nava continuă să se descompună într-un ritm atât de accelerat până în iarnă, ar putea avea loc o catastrofă.

Deversarea de petrol iarna, mult mai gravă

„Din analiză este clar că, în timpul iernii, dispersia petrolului se va extinde și mai mult spre nord și în centrul Mării Roșii în comparație cu o deversare care se dispersează în timpul verii”, au scris autorii studiului, printre care și Karine Kleinhaus, cercetătoare în domeniul coralilor de la Universitatea Stony Brook din New York.

Ea a avertizat că ar trebui luate măsuri înainte de venirea iernii, întrucât o deversare în acest sezon duce la răspândirea petrolului mai spre nord, ceea ce înseamă că „va rămâne blocat mai mult timp în Marea Roșie”.

Vestea bună este că forțele rebele au fost de acord în cele din urmă să lase reprezentanții ONU să inspecteze și să repare tancul petrolier, potrivit The New York Times. Vestea proastă este că această întreținere a fost amânată până în ianuarie și nu se știe dacă va avea loc în realitate.

În vara anului 2019, forțele rebele au fost de acord să lase ONU să repare tancul, însă s-au răzgândit chiar cu o seară înainte de începerea acțiunii.

Recif de corali din Golful Aqaba, Marea Roșie / Credit foto: Shutterstock

Cercetătoarea Karine Kleinhaus a avertizat că deversarea petrolului din tancul Safer va distruge sau afecta milioane de oameni. Totodată, înseamnă distrugerea unei resurse oceanice globale, „deoarece recifele de corali din nordul Mării Roșii și din Golful Aqaba sunt proiectate să fie printre ultimele ecosisteme de recif din lume pentru a supraviețui deceniilor următoare”.

De cele mai multe ori, scurgerile de petrol sunt o surpriză, cel puțin în măsura în care nu se știe când vor avea loc. Dar cercetătorii spun că acesta este cel mai avansat avertisment cu privire la o deversare majoră, însă se risipește posibilitatea de a o opri.

„Bomba plutitoare” din Marea Roșie, „arma nucleară” a rebelilor

În ciuda mai multor rapoarte privind corodarea conductelor și scurgerilor de pe vas, Organizația Maritimă Internațională (OMI) din cadrul ONU încă nu are o decizie sigură de reparare a navei sau scoatere a petrolului, chiar dacă petrolierul riscă din ce în ce mai mult să se scufunde.

Experții în domeniul mediului au descris mult timp Saferul drept o „bombă plutitoare”, având în vedere că „petrolul în sine a fost lăsat să putrezească”. Unii diplomați cred că rebelii sunt de acord și îl folosesc ca un factor de descurajare, „ca și cum ar avea o armă nucleară”.

Totodată, forțele rebele ar putea să îl vadă ca pe un instrument de negociere. Cu prețul corect, oficialii ONU ar putea să remedieze situația, dar pe cine să plătească și cât este încă în curs de negocieri intense.

În iulie, o organizație de mediu yemenită a estimat că va dura 30 de ani pentru ca mediul să se recupereze dacă petrolierul Safer se va scufunda și mai mult de 126.000 de oameni ai acestei națiuni își pot pierde mijloacele de subzistență din cauza poluării rezultate.

Totodată, din cauza dispariției numeroaselor plante care ajută la desalinizare, milioane de oameni ar putea rămâne fără apă. O mare parte din populația din Yemen se confruntă deja cu foametea și sărăcia din cauza actualului război.

Studiul care avertizează despre riscurile scufundării petrolierului Safer, denumit și „bomba plutitoare”, a fost publicat în Frontiers in Marine Science.

Vă recomandăm să citiți și:

Dezastrul ecologic din Mauritius s-a amplificat. Nava din care se scurgea petrol s-a rupt în două

Cum au stins rușii incendiul izbucnit la o sondă petrolieră cu un tun antitanc

Măsuri disperate. Companiile petroliere pompează petrolul lipsit de valoare înapoi în pământ

Să fie neonicotinoidele cel mai mare dezastru ecologic contemporan?

Articolul Un petrolier vechi de 45 de ani ar putea produce o catastrofă în Marea Roșie. Va fi unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Noi imagini cu A68a, cel mai mare aisberg din lume, care se îndreaptă spre o insulă britanică

Forțele Aeriene Britanice (RAF) au dat publicității imagini cu A68a, cel mai mare aisberg din lume.

Un avion transportator Airbus A400M a fost trimis într-o misiune de recunoaștere pentru a analiza starea monstrului de 4.200 km2. După cum au arătat și alte imagini anterioare, A68a se fărâmițează, însă noile fotografii surprind dimensiunea sa impresionantă.

Bucata de gheață plutește acum în apele din Atlanticul de Sud, după ce s-a desprins din Antarctica în 2017. Momentan, aisbergul se află la 150 de kilometri distanță de teritoriul britanic Georgia de Sud.

Implicații majore pentru milioane de foci, pinguini și păsări de apă

Oficialii guvernamentali locali monitorizează cu atenție aisbergul pentru a vedea dacă A68a pur și simplu va trece de insulă sau se va ancora în apropiere.

Scenariul cel din urmă are implicații majore pentru milioane de foci, pinguini și alte păsări de apă pentru care Georgia de Sud reprezintă habitatul lor. Un obstacol uriaș poziționat în apropiere de coastă ar putea împiedica animalele să vâneze pești și crustacea.

Atunci când un alt gigant de gheață din Antarctica a făcut asta în 2003, nenumărați pui de pinguini și foci au fost găsiți pe plajele din Georgia de Sud, potrivit BBC.

Moment crucial din an pentru împerechere

„Ajungem acum la un moment crucial din an pentru împerechere. Cuiburile au fost construite și pinguinii gentoo își vor depune ouăle în curând. Primii pui de focă vor fi născuți în scurt timp. Activitatea de împerechere își atinge vârful în jurul Crăciunului”, a explicat Mark Belchier, oficial al Guvernului din Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud.

O altă îngrijorare, având în vedere starea deteriorată a lui A68a, este potențialul pericol pentru transportul maritim. Valurile desprind nenumărate fragmente, așa numite „bergy bits” (bucăți de aisberg). Însă, unele dintre aceste bucăți ar putea avea dimensiuni semnificative și ar putea necesita monitorizare în viitor. Din fericire, traficul maritim este scăzut în această perioadă în jurul Georgiei de Sud. Criza COVID-19 a făcut ca cele 80 de nave care vizitează în fiecare an regiunea să fie absente de această dată, iar pescuitul nu va fi reluat decât peste alte câteva luni.

O flotă de sateliți monitorizează momentan aisbergul, senzorii urmărind mișcarea gigantului, precum și curenții și valurile care îl împing.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cel mai mare aisberg din lume, desprins din Antarctica, se îndreaptă spre o insulă britanică

De ce unele aisberguri din Antarctica sunt verzi? Cercetătorii susţin că au rezolvat misterul vechi de un secol

Un aisberg de peste şapte ori mai mare decât Bucureştiul s-ar putea desprinde din Antarctica

Sub aisbergul masiv din Antarctica s-a descoperit o zonă fascinantă care a stat ascunsă timp de 120.000 de ani

Articolul Noi imagini cu A68a, cel mai mare aisberg din lume, care se îndreaptă spre o insulă britanică apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

Proiect pentru protejarea mai multor specii de insecte din pădurile Parcului Natural Putna

Ministerul Mediului a anunțat joi un proiect prin care vor fi protejate mai multe specii de gândaci care trăiesc în pădurile din Parcul Natula Putna-Vrancea.

Potrivit Ministerului, proiectul LIFE ROsalia și-a propus îmbunătățirea condițiilor de habitat pentru cinci specii de insecte saproxilice, care trăiesc în materia lemnoasă aflată în stadiu de putrefacție sau în curs de putrefacție din pădurile Parcului Natural Putna-Vrancea.

Zone favorabile de habitat pentru speciile de insecte

„Echipa responsabilă de acest proiect va crea legături ecologice mai bune între porțiunile fragmentate de păduri cu arbori bătrâni prin constituirea unor zone favorabile de habitat pentru speciile de insecte saproxilice, care sunt dependente de lemnul mort sau aflat în descompunere”, a anunțat Ministerul.

Durată de implementare de cinci ani

Proiectul este cofinanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și coordonat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea. Acesta are o durată de implementare de cinci ani (2020-2025) și este derulat în parteneriat cu Universitatea din București, Romsilva și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB), potrivit Mediafax.

De asemenea, LIFE ROsalia este unul din cele 34 de proiecte LIFE din domeniul naturii şi biodiversității, care vor sprijini punerea în aplicare a Directivei UE privind păsările, a Directivei privind habitatele, precum şi a Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030, a mai transmis Ministerul Mediului.

Articolul Proiect pentru protejarea mai multor specii de insecte din pădurile Parcului Natural Putna apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

O broască țestoasă a înotat 3.000 de kilometri până acasă, după ce a primit îngrijiri medicale în Spania

O broască țestoasă din familia chelonidelor, care a devenit vedetă după ce a fost vindecată la Oceanografic, în Valencia, Spania, unde a ajuns cu carapacea crăpată, a parcurs 3.000 de kilometri înot până acasă, în Grecia.

Animalul, cu greutate de 100 de kilograme, a fost eliberat în 25 iunie pe o plajă din Valencia şi a fost urmărit prin satelit de cercetători, care i-au lipit pe spate un emiţător.

Colomera „La Viajera” (Călătoarea) a fost „lansată” la apă în aplauzele tuturor şi a fost urmărită prin satelit când a dat ocolul Insulelor Baleare, ca la mijlocul lui iulie să fie localizată în Sicilia şi, în cele din urmă, în Marea Ionică, pe coasta de vest a Greciei, unde se află de câteva săptămâni.

90 de ţestoase rănite ajung anual la Fundaţia Oceanogràfic din Valencia

Colomera a parcurs 3000 de kilometri prin Marea Mediterană, fără să se abată prea mult de la drumul ei către golful Kyparissia din Grecia.

Locul este cunoscut pentru bogaţia în alimente pentru ţestoase şi este ales de acestea pentru depunerea ouălor.

Fundaţia Oceanogràfic din Valencia a creat Arca del Mar, un centru specializat pentru tratarea faunei marine, unde anual ajung 90 de ţestoase rănite.

Unul dintre cele mai spectaculoase parcuri acvatice din Europa

De asemenea, parcul acvatic din oraşul spaniol este unul dintre cele mai spectaculoase din Europa, scrie Mediafax.

„Am început şi alte proiecte de cercetare. Nu contribuim doar la conservarea faunei marine prin vindecarea ţestoaselor şi eliberarea lor în mare. Învăţăm de la ele, începând de la fizioligia lor, cum înoată, cum se alimentează, până la ce boli suferă”, spune José Luis Crespo, cercetător Fundaţia Oceanogràfic.

Articolul O broască țestoasă a înotat 3.000 de kilometri până acasă, după ce a primit îngrijiri medicale în Spania apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original